Auto

Guvernul a aprobat bugetul Companiei CFR-Călători. Bugetul include majorările salariale

Guvernul a aprobat bugetul Companiei CFR-Călători....

Autor: Alexandru Moise

27.04.2016, 13:50 402

"Guvernul a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători“CFR-Călători elaborat pe baza Planului de administrare şi a Planului de management al Companiei, ale căror principale obiective vizează <<creşterea performanţelor economice în condiţiile întăririi disciplinei financiare>>. Veniturile totale ale companiei sunt estimate pentru acest an la 2.232,5 milioane lei (în creştere cu 5,74% faţă de preliminatul anului 2015), cheltuielile totale la 2.231,2 milioane lei, înregistrându-se astfel un profit brut în sumă de 1.235 milioane lei. Menţionăm faptul că subvenţia pentru transportul feroviar de călători comunicată de Ministerul Transporturilor pentru anul 2016 este de 1.224,3 milioane lei", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit documentului, compania are alocată pentru investiţii suma de 76,94 milioane de lei, fonduri din care vor fi finanţate proiecte de modernizare a transportului feroviar de călători, respectiv achiziţionarea de rame electrice sau trenuri electrice noi, de vagoane şi locomotive.

"Cheltuielile cu personalul sunt estimate pentru acest an la 679,89 milioane lei. Din această sumă, fondul de salarii reprezintă 505 milioane de lei şi a fost fundamentat având în vedere următoarele două aspecte: fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli rectificate în 2015 în sumă de 454 milioane lei şi creşterea fondului de salarii cu suma de 51 milioane lei, necesară pentru plata majorată a veniturilor angajaţilor. În decembrie 2015 a fost semnat acordul între reprezentanţii federaţiilor sindicale şi CFR Călători, care prevedere acordarea unor drepturi salariale începând cu 1 decembrie 2015, respectiv majorarea salariului cu 10%", se scrie în documentul citat.

Numărul efectiv de personal estimat pentru finalul acestui an este de 12.764 de angajaţi.

Referitor la plăţile restante, în document se spune că acestea se vor diminua cu 15% faţă de nivelul aprobat pentru exerciţiul financiar 2015, respectiv de la 210 milioane lei la 178,5 milioane lei, iar creanţele restante sunt estimate la 60 milioane lei.

Guvernul a aprobat miercuri şi bugetul Compania Naţională de Căi Ferate “CFR“- Marfă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO