Auto

Inginerii români au contribuit la realizarea celui mai spectaculos model al Renault

.

.

Autor: Bogdan Alecu

04.09.2018, 11:40 2751

Inginerii români au contribuit la realizarea primului SUV coupe al grupului francez, model cu care Renault intră pe un segment dominat de BMW şi Mercedes.

Inginerii români din cadrul Renault Technologie Roumanie au ajuns să lucreze la tot mai multe modele ale brandului francez, pe lângă cele din gama Dacia precum Logan, Sandero sau Duster, iar cel mai nou proiect la care au contribuit este Renault Arkana.

Arkana este primul SUV-coupe al francezilor, aceştia intrând pe un teritoriu rezervat celor de la BMW şi Mercedes-Benz. Modelul a fost lansat săptămâna trecută în cadrul Salonului Auto de la Moscova, Rusia fiind prima piaţă pe care acesta este comercializat.

„Sunt module realizate în România pentru automobile Renault. Inginerii români sunt tot mai avansaţi şi şi-au dezvoltat abilităţile, avem aici un centru complet de testare şi putem dezvolta mai multe maşini. Aici vine şi povestea lui Duster - din proiect, o mai bună parte a fost dezvoltată în România decât în cazul modelelor precedente“, a spus Antoine Doucerain, directorul general al Automobile Dacia şi şeful Grupului Renault în România. El a preluat conducerea în primăvara acestui an după ce Yves Caracatzanis a preluat funcţia de director al AvtoVaz, gigantul rus controlat de Alianţa Renault-Nissan.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO