Auto

Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în iulie 2022 cu 21,9% an/an, la 12.099 unităţi

Înmatriculările de autoturisme noi în România au...

Autor: Dorin Oancea

02.08.2022, 08:06 57

În primele şapte luni din 2022, înmatriculările de autoturisme noi au atins 70.811 unităţi, în creştere cu 12,06% faţă de perioada similară din 2021, respectiv 63.191 unităţi.

În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în iulie 28.741 unităţi, o scădere de 19,34% faţă de iulie 2021.

În primele şapte luni din 2022, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la 185.365 unităţi, în scădere cu 21,18 % faţă de perioada similară din 2021, respectiv 235.188 unităţi.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, în prioada ianuarie-iulie, este condus de Dacia, cu 19.871 unităţi, urmată de Toyota, cu 5.675 unităţi, Hyundai cu 5.612 unităţi, Ford cu 5.245 unităţi, Skoda cu 4.839 unităţi, Volkswagen cu 4.465 unităţi, Renault, cu 4.028 unităţi, Peugeot cu 2.178 unităţi, Mercedes cu 2.016 unităţi şi Kia cu 1.682 unităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO