Auto

Înmatriculările de maşini noi ating maximul ultimilor cinci ani: „A durat ceva până să discutăm de 10.000 de maşini lunar. Toată piaţa este pe creştere“

Marca Smart, ce aparţine grupului Daimler, a întregistrat cea mai mare creştere în primele şase luni ale acestui an, crescând de peste opt ori de la 5 maşini la 42 odată cu lansarea noului Forfour, model ce are la bază noul Renault Twingo

Marca Smart, ce aparţine grupului Daimler, a întregistrat cea mai mare creştere în primele şase luni ale acestui an, crescând de peste opt ori de la 5 maşini la 42 odată cu lansarea noului Forfour, model ce are la bază noul Renault Twingo

Autor: Bogdan Alecu

11.07.2015, 00:00 2436
Înmatriculările de autotu­risme noi au crescut cu aproape 25% în iunie, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Con­ducere şi Înma­triculare a Vehiculelor (DRPCIV), la 8.630 de unităţi. Luna trecută a fost atins totodată maximul ultimilor cinci ani, în condiţiile în care nivelul de 8.600 de maşini noi nu a mai fost depăşit din august 2011, când s-au înregistrat aproape 8.800 de unităţi.
 
Atingerea maximului a fost rea­li­za­tă în condiţiile în care în acest an mai a fost prima lună întreagă a pro­gra­mu­lui Rabla din 2015 şi cum un client are la dispoziţie între 30 şi 90 de zile pentru a-şi înmatricula maşina, vân­zările realizate în mai s-au con­cretizat în înmatriculări în iunie. Din acest motiv, vânzările de autotu­risme noi au atins în mai cel mai ridicat nivel din noiem­brie 2011 încoace şi s-a apro­piat pentru prima dată în ultimii trei ani de pra­gul de 10.000 de unităţi livrate, po­tri­vit datelor Asociaţiei Pro­ducătorilor şi Importatorilor de Auto­mobile (APIA). În mai vânzările de maşini noi au crescut cu aproape 90% faţă de perioada similară a anului tre­cut, la 9.976 de unităţi. Aceasta este cea mai mare creştere procentuală într-o lună înregistrată în ultimul deceniu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro