Auto

Katrin Adt, CEO, Dacia: România rămâne centrul industrial al mărcii. Tot ce am văzut la Mioveni confirmă rolul esenţial al ecosistemului local în strategia de viitor

Katrin Adt, CEO, Dacia: România rămâne centrul...

Autor: Bogdan Alecu

Katrin Adt, executiv cu aproape 30 de ani de experienţă în industria auto, preia conducerea Dacia într-un moment cheie pentru piaţa europeană şi pentru grupul Renault. Noul CEO pune accent pe rolul strategic al României în dezvoltarea mărcii şi pe adaptarea modelului Dacia la tranziţia către electrificare, păstrând accesibilitatea care a consacrat brandul.

„Misiunea este să aduc Dacia într-un viitor la fel de succes precum trecutul. Regulile pieţei, concurenţa şi reglementările se schimbă. Reţetele trecutului trebuie adaptate“, spune Adt.

Una dintre primele sale acţiuni a fost vizita în România, unde se află nucleul de design, dezvoltare şi producţie al Dacia.

Te-ar putea interesa și:

„Am fost impresionată de eco­sistemul complet pe care îl are Dacia în România. Se simte că este un brand românesc, cu istorie şi moştenire puternică“, afirmă ea. Katrin Adt preia mandatul într-un context de reorganizare profundă a grupului Renault. Electrificarea şi competiţia chineză pun presiune pe toate mărcile europene.

„Rădăcinile brandului nostru sunt oferirea de mobilitate accesibilă. Asta trebuie să facem şi în era electrificării: să menţinem accesibilitatea şi cel mai bun raport calitate-preţ. Aceasta este ‘calea inteligentă’ pentru Dacia.”

Executivul subliniază că identitatea mărcii nu va fi schimbată, chiar dacă vine din zona premium. „Dacia este un brand autentic şi aşa va rămâne.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie