Piaţa de leasing operaţional din România a depăşit în 2024 pragul de 96.000 de autovehicule în administrare, în creştere cu aproape 8% faţă de anul anterior. Reprezentanţii industriei spun că potenţialul de extindere este încă semnificativ, mai ales dacă statul va permite accesul companiilor de profil la programele de înnoire a flotelor verzi. În paralel, ASLO îşi va consolida rolul de hub de date şi reprezentare a sectorului.
Piaţa locală de leasing operaţional a încheiat anul 2024 cu un parc total administrat de aproximativ 96.500 de autovehicule, în creştere cu 7,8% faţă de anul precedent, potrivit datelor centralizate de Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO). Doar o mică parte dintre acestea – sub 3% – sunt operate în regim de „fleet management only”, adică administrare fără finanţare.
„Creşterea de aproape 8% înregistrată de piaţă confirmă trendul pozitiv şi ne arată că tot mai multe companii înţeleg beneficiile externalizării serviciilor de mobilitate. Chiar şi într-un context marcat de incertitudini economice şi geopolitice, leasingul operaţional rămâne o soluţie eficientă, sustenabilă şi predictibilă pentru administrarea flotelor”, a declarat Dan Ştefan, preşedintele ASLO şi cofondator Autonom.
Asociaţia, care reuneşte şapte dintre cei mai mari operatori de leasing operaţional din România – inclusiv Arval, Autonom, Ayvens, Business Lease, New Kopel (Sixt) şi Unicredit Leasing Fleet Management – estimează în continuare un potenţial important de creştere pentru această piaţă. Potrivit reprezentanţilor industriei, nivelul de penetrare din România rămâne semnificativ mai scăzut decât cel din economiile vest-europene, unde soluţiile de leasing operaţional şi management de flotă sunt preferate în mod constant pentru eficientizarea costurilor şi a mobilităţii angajaţilor.
Printre direcţiile strategice de dezvoltare ale ASLO se numără digitalizarea serviciilor, creşterea gradului de sustenabilitate a flotelor şi promovarea unui cadru legislativ mai adaptat nevoilor actuale de mobilitate corporativă.
Un subiect sensibil pentru industrie rămâne însă accesul limitat la programele naţionale de înnoire a parcurilor auto verzi. Ghidul pentru 2025 al programului „Rabla pentru Flote”, propus de Administraţia Fondului pentru Mediu, exclude în prezent leasingul operaţional de la finanţare, în condiţiile în care sprijinul se aplică doar achiziţiilor directe sau celor realizate prin leasing financiar – iar autovehiculul trebuie să fie înmatriculat pe numele beneficiarului.
„Excluderea leasingului operaţional dezavantajează un segment major al pieţei – companiile care externalizează administrarea flotei, şi care sunt, în general, pionieri ai adopţiei tehnologiilor verzi. Vom continua dialogul cu Ministerul Mediului pentru ca programul să ajungă la o formă care să susţină mai eficient tranziţia companiilor către o mobilitate cât mai puţin poluantă”, a mai spus Dan Ştefan.
Tot în cadrul adunării generale ASLO, membrii asociaţiei au decis reînnoirea mandatului Consiliului Director pentru încă doi ani. Structura de conducere este alcătuită din Dan Ştefan (Autonom), Roxana Lupescu (Arval) şi Shane Dowling (Ayvens).
Începând din acest an, ASLO va introduce şi un model de raportare trimestrială agregată, menit să ofere o imagine mai clară asupra evoluţiei pieţei, atât pentru autorităţi şi parteneri instituţionali, cât şi pentru mediul de afaceri.