Auto

Licitaţii trucate la Metrorex: Un fost director şi un om de afaceri, condamnaţi cu suspendare

Licitaţii trucate la Metrorex: Un fost director şi un...

Autor: Mihaela Gidei, Mediafax

18.11.2017, 17:33 383

Fostul şef din cadrul Metrorex şi omul de afaceri au primit câte un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

„Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei inculpatului Picu Valeriu pe o durată de doi ani, ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat, (...) impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. (...) Condamnă pe inculpatul Băncescu Ovidiu la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosire în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe o durată de doi ani, ce constituie termen de supraveghere pentru inculpat, impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate”, se arată în decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti.

De asemenea, şi Ovidiu Băncescu va putea părăsi România fără acordul instanţei, însă va presta muncă în folosul comunităţii timp de 60 de zile.

Cei doi au fost judecaţi pentru fape de corpţie în cazul unei licitaţii organizată de Metrorex.

Valeriu Picu a fost acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Ovidiu Băncescu, angajat al unei societăţi comerciale participante la licitaţie, a fost judecat pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Potrivit rechizitoriului, în 26 iunie 2014, Metrorex a lansat procedura de achiziţie publică, pentru atribuirea acordului- cadru ”Achiziţia de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei- Pantelimon”, având ca obiect cumpărarea de cel mult 51 trenuri noi de metrou (a câte şase vagoane).

Procurorii anticorupţie arată şi că valoarea estimata a contractului s-a stabilit la suma de 1.556.259.680 de lei, sursa de finanţare urmând a se asigura din credit extern garantat de stat (B.E.I.) şi de la bugetul de stat. Acordul- cadru urma a se perfecta cu un singur operator economic, pentru o durată de 84 luni.

"Procedura de achiziţie este cea a licitaţiei deschise, valoarea estimată fiind de 1.556.259.680 de lei, iar criteriul de evaluare a ofertelor este reprezentat de „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”", susţin anchetatorii.

În acest context, în perioada octombrie 2014- martie, Ovidiu Băncescu, reprezentant al uneia dintre societăţile participante la licitaţie, l-ar fi determinat pe Valeriu Picu , membru al comisiei de licitaţie, să furnizeze, în mod continuu, informaţii cu caracter confidenţial vizând desfăşurarea licitaţiei, reprezentanţilor uneia dintre societăţile participante la licitaţie.

Conform rechizitoriului, informaţiile se refereau inclusiv la ofertele şi condiţiile celorlalţi contracandidaţi, "având ca rezultat vicierea gravă a procedurii de licitaţie".

"Informaţiile confidenţiale erau oferite atât în scopul adjudecării licitaţiei de către firma respectivă, cât şi pentru ca inculpatul Picu Valeriu să continue să încaseze foloase (contravaloarea traducerilor solicitate de reprezentantul firmei, inculpatul Băncescu Ovidiu şi efectuate prin intermediul unei PFA aparţinând unei rude a angajatului Metrorex)", se mai menţionează în rechizitoriu.

În documentul citat se menţionează şi că firma respectivă a fost desemnată câştigătoare, însă contractul de atribuire nu a fost încheiat din cauză că, în prezent, procedura este suspendată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO