Auto

Maşinile 4x4, tot mai preferate de români, peste 20% din automobilele vândute în 2018 sunt cu tracţiune integrală

Maşinile 4x4, tot mai preferate de români, peste 20%...

Autor: Bogdan Alecu

28.12.2018, 12:50 1119

Vânzările de automobile cu tracţiune integrală au continuat să se aprecieze anul trecut pe piaţa locală, pe măsură ce şi producţia locală s-a concentrat pe SUV-uri, atât la Dacia cât şi la Ford.

Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), maşinile cu tracţiune integrală reprezintă 20,3% din totalul livrărilor realizate în primele 11 luni din 2018, respectiv un volum total de 29.437 unităţi, în creştere cu 16,8% faţă de 2017 (sub creşterea medie, 22,5%).

Dintre mărcile prezente pe piaţa auto locală, Dacia este de departe numărul unu când vine vorba de maşini 4x4, datorită SUV-ului Duster. În primele 11 luni ale anului, aproape 20% din vânzările Dacia au fost reprezentate de Duster 4x4, iar acesta a reprezentat aproape 30% din vânzările locale de maşini cu tracţiune integrală. SUV-ul produs la Mioveni a înregistrat anul acesta vânzări cu 50% mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

De partea cealaltă, la Ford Craiova americanii au demarat în vara acestui an producţia versiunii 4x4 a SUV-ului EcoSport. 

Cele mai mari ponderi ale versiunilor 4x4 sunt înregistrate la mărci precum Land Rover, unde toate au fost cu tracţiune integrală, urmată de BMW cu 81% şi Mercedes-Benz cu 76%.

Vânzările de autovehicule au urcat în noiembrie la un total de 18.240 unităţi, fiind cea mai bună lună noiembrie din ultimii 10 ani, cu 23,3% mai mult decât în luna similară a anului anterior, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Ca urmare, după 11 luni din acest an, volumul total al livrărilor de autovehicule ajunge la 171.345 unităţi, cu 20,4% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, acesta fiind şi cel mai mare volum al vânzărilor de automobile înregistrat în primele 11 luni în ultimii 10 ani - în 2009, primul an al recesiunii economice, se înregistrau în aceasta perioadă doar 138.104 unităţi. La acea vreme vânzările scadeau cu peste 50% iar dealerii vindeau chiar şi în pierdere maşinile aflate pe stoc pentru a-şi putea susţine businessul.

In continuare, în România, achiziţiile de autovehicule sunt realizate, în principal, de către persoanele juridice, care acoperă 60% din totalul achiziţiilor de autoturisme înregistrate în primele 11 luni ale acestui an. Este, însă, de remarcat faptul că numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice în aceste prime 11 luni din 2018 (58.107 unităţi), este cu 41,1% mai mare decât cel aferent perioadei similare de anul trecut - 41.184 unităţi.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO