♦ Unul dintre cei mai exigenţi constructori auto din lume a pus pe hârtie, în faţa propriilor salariaţi, ceea ce industria românească spune de ani de zile: forţa de muncă din România este competitivă ♦ Uzina de la Cugir livrează la productivitate comparabilă cu Germania, cu un cost al orei de muncă cu 81,7% mai mic ♦ Concluzia de la Stuttgart vine în timp ce Renault, grupul care produce cele mai multe maşini din România, transmite Mioveniului un mesaj opus: costurile s-au dublat, productivitatea e „uşor în urmă“, iar creşterea salariului minim e parte din problemă.
Olaf Schick, membru al boardului Mercedes-Benz Group, a prezentat la adunarea generală a salariaţilor un set de folii obţinute şi publicate ulterior de publicaţia germană WirtschaftsWoche. Unul dintre slide-uri purta titlul „Suntem prea scumpi în Germania la o productivitate comparabilă“, iar sub el, cifra care a făcut înconjurul presei: o oră de muncă la uzina din Cugir costă cu 81,7% mai puţin decât în Germania. A doua cifră este cel puţin la fel de importantă: angajaţii din producţie din România lucrează, în medie, cu 29% mai multe ore pe an decât colegii lor germani. Formularea a fost că nu „mai ieftin pentru că e mai slab“, ci mai ieftin la aceeaşi productivitate, cu mai multe ore lucrate.
Frankfurter Allgemeine Zeitung a completat contextul: managementul cere trecerea de la 35 la 40 de ore pe săptămână fără compensare salarială, iar în lipsa unui acord sunt discutate închiderea unei uzine germane şi capacităţi suplimentare în est, în schimbul unei garanţii de ocupare până în 2035. IG Metall a respins propunerea din start, calificând cele cinci ore neplătite drept o reducere salarială de 20%.
Este un mesaj pe care nicio agenţie de promovare a investiţiilor nu l-ar fi putut cumpăra: grupul care a construit brandul „Made in Germany“ le spune propriilor angajaţi că românii fac aceeaşi treabă, în mai multe ore şi la o fracţiune din cost. Merkur precizează că este o comparaţie internă între uzinele grupului, nu un studiu independent pe ţări - dar tocmai asta îi dă greutate: nu este o statistică Eurostat, ci calculul unui management care îşi plăteşte oamenii în ambele ţări şi ştie exact ce primeşte pentru bani.