Auto

Michelin: Piaţa anvelopelor de iarnă s-a dublat în primele nouă luni

Michelin: Piaţa anvelopelor de iarnă s-a dublat în primele nouă luni

Autor: Gabriel Botezatu

19.10.2011, 17:41 272

Piaţa anvelopelor de iarnă a crescut în primele nouă luni cu până la 130% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 1,46 milioane unităţi, pe fondul obligativităţii echipării vehiculelor cu cauciucuri adecvate, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de marketing al Michelin România, Alina Ghica.

"Dacă pe tot parcursul anului trecut au fost vândute 1,3 milioane de anvelope de iarnă, anul acesta au fost livrate în numai nouă luni aproape 1,5 milioane de unităţi. Creşterea a avut loc, bineînţeles, pe fondul intrării în vigoare a actului normativ privind obligativitatea echipării vehiculelor cu anvelope de iarnă în condiţii de drum cu polei, zăpadă sau gheaţă", a spus directorul de marketing al Michelin pentru România şi Balcani.

Ponderea în piaţă a anvelopelor de iarnă a ajuns în acest an aproximativ egală cu cea a cauciucurilor de vară, scrie Mediafax.

Noile reglementări, care intră în vigoare începând cu 1 noiembrie 2011, prevăd sancţiuni pentru şoferii care circulă pe porţiuni de drum acoperite cu polei, zăpadă sau gheaţă, fără a avea vehicule echipate cu anvelope de iarnă (inscripţionate cu simbolurile M+S, fulg de zăpadă sau/şi creasta unui munte stilizate).

Reprezentanţii Michelin România estimau la începutul acestei veri o piaţă totală a anvelopelor în acest an cu 11-12% mai mare faţă de 2010, la circa 3,4 milioane de unităţi.

Vânzările locale de anvelope au crescut anul trecut cu 25% faţă de 2009, la 3 milioane de unităţi, pentru că au fost reechipate autovehiculele cumpărate în 2007-2008, perioadă de boom economic.

Grupul Michelin este prezent în România din anul 2001, iar în prezent deţine trei fabrici - RomSteel Cord Zalău (care produce cord metalic, utilizat la fabricarea anvelopelor), Silvania Zalău şi Victoria Floreşti, judeţul Prahova, ambele cu activităţi de producere a anvelopelor.

În anul 2005, Michelin România a devenit centru regional pentru zona Balcanilor, coordonând, pe lângă activitatea de pe piaţa locală, operaţiunile din Albania, Bulgaria, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru şi Serbia.

În prezent, compania franceză are în România 3.000 de angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO