Auto

Numărul autoturismelor noi înmatriculate s-a redus în primele două luni din 2021 cu aproape 40%, în timp ce la cele second-hand scăderea a fost de doar 10%

Numărul autoturismelor noi înmatriculate s-a redus în...

Autor: Roxana Rosu

01.03.2021, 17:10 131

Numărul autoturismelor noi înmatriculate a scăzut în primele două luni ale anului cu 39,5%, la aproape 13.000 de maşini, faţă de peste 21.300 de unităţi în perioada similară din 2020, arată datele APIA.

În luna ianuarie au fost înmatriculate 6004 autoturisme noi, faţă de 12.489 în ianuarie 2020, iar în februarie 6897 maşini, în scădere cu 21%.

Cele mai căutate modele au fost în primele două luni ale anului Dacia (2034 unităţi), Ford (1383), Toyota (1304) şi Hyundai (1298). Faţă de perioada similară din 2020, Dacia a avut o scădere de 64%, în timp ce Ford a crescut cu 25%.

În acelaşi timp, piaţa maşinilor second – hand s-a redus cu doar 10% în ianuarie-februarie, la 64.741 autoturisme.

Cele mai multe maşini rulate înmatriculate în acest an aparţin mărcii Volkswagen (15.986 unităţi, -11,8%), urmată de Audi (6.533 unităţi, -10.3%) şi BMW (6.465 unităţi, -15%).

În cee ace priveşte vehiculele comerciale, la cele noi înmatriculările s-au redus cu 8%, la 3.314 maşini, iar la cele second-hand au crescut cu 3,3%, la 9.936 unităţi.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO