Auto

Opt tramvaie noi se vor cumpăra la Arad, iar alte 20 vor fi modernizate

16.09.2019, 00:00 201

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest şi Primăria Arad au semnat contractul prin care va fi asigurată finanţarea pentru opt tramvaie noi, modernizarea altor 20 de tramvaie din parcul auto actual şi lucrări de infrastructură.

Potrivit Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, este vorba despre proiectul „Modernizare Sistem de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Arad – Traseu Strada Pădurii, între Strada Abatorului şi Strada Conduraşilor”, care va beneficia de 21,02 milioane euro finanţare nerambursabilă prin Regio – Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020, Axa prioritară 4, dedicată municipiilor reşedinţă de judeţ.

Obiectivul proiectului este dezvoltarea unui sistem de transport public de călători atractiv şi eficient, prin achiziţia de material rulant nou şi modernizarea celui existent, astfel încât să se reducă deplasările cu maşina personală şi nivelul emisiilor de dioxid de carbon.

Proiectul prevede achiziţionarea a 8 tramvaie noi, eficiente energetic, de capacitate medie, modernizarea a 20 de tramvaie, respectiv achiziţionarea unui sistem electronic de taxare (e-ticketing) şi de management al traficului- panouri de informare, sistem de localizare automată a vehiculelor (AVLS) şi managementul flotei, camere CCTV la bord şi un sistem acustic de informare a călătorilor la bord.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO