Auto

Pariul de 3,5 miliarde de euro: primul pas spre drumul de 1 milion de maşini Dacia anual după 2032: Bigster vine la Mioveni alături de Duster şi Logan. Odată cu Bigster, diferenţa dintre Renault şi Dacia se reduce, iar Bigster poate intra în premieră în competiţie directă inclusiv cu modele Skoda

Pariul de 3,5 miliarde de euro: primul pas spre drumul de...

Autor: Bogdan Alecu

10.10.2024, 00:08 7766

Bigster vine la Mioveni pentru a „umple“ un gol de circa 100.000 - 130.000 de maşini şi a duce producţia uzinei către 350.000 de unităţi anual Sub 25.000 de euro va fi preţul de pornire pentru noul Bigster Va fi produs doar la Mioveni, la fel ca  Duster Segmentul C SUV din Europa a scăzut la 7 luni din 2024 la 1,22 mil. unităţi.

Grupul Renault a prezentat ieri primele imagini şi informaţii despre noul Bigster, primul SUV compact lansat de francezi sub marca Dacia. Bigster va fi produs exclusiv la Mioveni şi este primul model Dacia care are un preţ de pornire de peste 20.000 de euro.

Francezii au anunţat că versiunile cu sistem de propulsie normal vor avea un preţ de pornire de uşor sub 25.000 de euro, iar versiunea full hybrid va porni de la sub 30.000 de euro. „De la lansarea Renaulution în 2021, am reinventat complet brandul şi am introdus noua identitate de marcă: culori noi, logo nou, showroomuri noi. Rămânând fideli valorilor noastre, am făcut Dacia mai atrăgătoare şi mai aspira­ţională ca niciodată, oferind în continuare cel mai bun raport calitate-preţ. Astăzi, cu Bigster, Dacia răspunde mai mult ca oricând aşteptărilor clienţilor din seg­mentul C“, explică Denis Le Vot, CEO al Dacia.

În 2023 la Mioveni s-au produs 322.000 de maşini, din care 210.000 au fost SUV-uri Duster, 1.900 au fost Sandero, 12.157 au fost Logan şi 97.900 Jogger. Fără Sandero şi Jogger, la Mioveni rămâne o rezervă de producţie de 100.000-130.000 de maşini pentru Bigster.

Având în vedere preţurile anunţate, de sub 25.000 de euro de pornire pentru mo­to­rizări convenţionale şi sub 30.000 de euro pentru full-hybrid, cel mai probabil preţul me­diu de piaţă va fi undeva la 30.000-35.000 de euro, mai ales în contextul în care la Duster, spre exemplu, 80-90% din vânzări sunt generate de versiunile superioare.

Astfel, Bigster ar putea venera vânzări de 3,5 miliarde de euro pentru Dacia.

Intrarea în producţie a lui Bigster, primul SUV compact al Dacia, la final de 2024  pune presiune şi pe standardele de calitate, motiv pentru care uzina are în plan investiţii în automatizări, dar acest lucru înseamnă şi mai puţine locuri de muncă.

Uzina Dacia de la Mioveni va avea o nouă vopsitorie în perioada următoare, motiv pentru care grupul Renault a cerut un ajutor de stat de 37,5 mil. lei pentru a acoperi aproape jumătate din suma totală de 85 mil. lei.

Bigster rescrie felul în care Dacia vede industria auto şi pentru prima dată în istorie, un model produs sub brand românesc este la fel de bine echipat ca un model Renault.

Sisteme de propulsie de până la 155 CP, tracţiune integrală dar şi plafon panoramic, sau hayon electric pentru portbagaj sunt doar câteva elemente care fac din Bigster cel mai bine totat automobil produs vreodată de Dacia.lista este completată de scaunul pentru şofer cu reglaje electrice, echipament multimedia cu 6 difuzoare şi sistem de sunet Arkamys 3D şi bancheta spate fracţionabilă 40/20/40 care permite transportarea unor obiecte lungi chiar atunci când sunt 4 persoane la bord, iar cotiera nu doar că îşi face apariţia, ci poate fi utilizată drept rucsac în călătorii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro