• Leu / EUR4.8079
  • Leu / GBP5.7552
  • Leu / USD4.4355
Auto

Pariul incredibil pe care l-a făcut Elon Musk cu acţionarii Tesla pentru un bonus de 50 de miliarde de dolari nu mai pare o utopie. Prima tranşă de 350 de milioane este pe cale să fie acordată

Pariul incredibil pe care l-a făcut Elon Musk cu acţionarii Tesla pentru un bonus de 50 de miliarde de dolari nu mai pare o utopie. Prima tranşă de 350 de milioane este pe cale să fie acordată

Autor: Eduard Ivanovici

19.01.2020, 15:40 8377

În 2018, Elon Musk, creatorul producătorului de maşini electrice Tesla, a făcut un pariu cu acţionarii companiei: în 10 ani, compania va atinge venituri de 175 de miliarde de dolari, cu un profit de 14 miliarde şi o capitalizare de 650 de miliarde de dolari. În toată această perioadă el nu va încasa niciun salariu, scrie FT.

Toată lumea a râs de acest pariu, întrucât în 2018 capitalizarea bursieră era de doar 59 de miliarde de dolari, în prezent veniturile fiind de 34 de miliarde, iar profiturile sunt de doar două miliarde de dolari. Mai mult, compania nu era deloc profitabilă în urmă cu doi ani, fapt ce a alimentat intens criticile în legătură cu pariul lui Musk.

 Acum, la începutul lui 2020, pentru că Tesla şi-a depăşit anumiţi indicatori de vânzare, investitorii au dus valoarea acţiunii la 530 – 540 de dolari, ceea ce înseamnă o capitalizare de piaţă de 96 miliarde de dolari, cât Ford şi General Motors la un loc.

Dacă valoarea unei acţiuni va ajunge la 550 de dolari, valoarea întregii companii va fi în consecinţă de 100 de miliarde de dolari, iar dacă se va menţine la acest nivel timp de şase luni, Elon Musk va primi un bonus de 35 milioane de dolari.

Tesla se află în plin proces de expansiune, urmând să deschidă fabrici în Berlin şi Shanghai, şi intenţionează să îşi mărească gama de produse prin producerea unui nou SUV Model Y, mai mic decât modelul actual. În plus, compania va începe să producă camioane de transportat marfă şi camionete. Astfel, analiştii se aşteaptă ca Tesla să înregistreze profituri substanţiale de-a lungul lui 2020 datorită vânzărilor tot mai mari de maşini electrice.

Elon Musk, controversatul creator al Tesla, deţine 18,9% din companie, ceea ce înseamnă 18,9 miliarde de dolari. Dacă Tesla va ajunge la indicii lui Musk pentru 2018, acesta va încasa cel mai mare bonus din istorie.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8079
Diferență: 0,1145
Ieri: 4.8024
Azi: 4.4355
Diferență: -0,0901
Ieri: 4.4395
Azi: 5.7552
Diferență: 0,4731
Ieri: 5.7281
Azi: 4.5355
Diferență: 0,2165
Ieri: 4.5257