♦ Trenul de pe ruta Gara de Nord – aeroportul Henri Coandă a ajuns la o cotă de peste 10% din traficul aerian total al aeroportului din Otopeni ♦ Potenţialul liniei este mult mai mare în condiţiile în care la aeroport se va construi un nou terminal, pentru un trafic de 30 de mil. de pasageri, estimat pentru 2040.
Un pasager din zece ai aeroportului Henri Coandă a utilizat trenul din şi spre Gara de Nord. Linia feroviară care leagă Gara de Nord de aeroportul internaţional Henri Coandă (Otopeni), una dintre cele mai importante conexiuni de transport, o investiţie de 120 mil. euro, se apropie în acest an de un trafic de 2 milioane de pasageri.
Datele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) arată că trenurile care au circulat pe linia Gara de Nord – Aeroport Otopeni au transportat 1,88 milioane de pasageri în 2025, faţă de 1,4 milioane de pasageri anul anterior şi doar 300.000 de călători în 2021, primul an complet de funcţionare.
Mai mult, în prima jumătate a anului acesta, tendinţa de creştere a continuat: linia a înregistrat 828.000 de pasageri, faţă de 792.000 de pasageri în S1/2025, un avans cu 4,5%, potrivit calculelor ZF.