Auto

Peste 200 de permise reţinute şi mii de amenzi, şoferilor care nu respectă regulile la calea ferată

Peste 200 de permise reţinute şi mii de amenzi,...

Autor: Departamentul Social

19.10.2019, 10:11 71

Peste 200 de permise de conducere au fost reţinute şi au fost aplicate peste 3.700 de amenzi şoferilor care nu respectă legislaţia rutieră la trecerile la nivel cu calea ferată. În timpul acţiunii „Atenţie la tren” au fost verificate peste 4.400 de persoane.

Poliţia Română a organizat, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, acţiunea ,,Atenţie la tren”, la nivel naţional, pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au desfăşurat verificări în zona a 573 de treceri la nivel cu calea ferată, unde au constata 22 de infracţiuni, din care 13 la regimul rutier.

Au fost legitimate şi verificate în bazele de date ale Poliţiei Române un număr de 4.402 persoane, fiind depistate trei persoane urmărite.

De asemenea, au fost aplicate 3.702 sancţiuni în valoare totală de 1.536.613 lei.

În timpul acţiunii au fost controlate 4.231 de vehicule şi aplicate 3.505 sancţiuni la regimul rutier. Totodată au fost reţinute 239 de permise de conducere, au fost retrase 86 de certificate de înmatriculare şi s-au dispus cinci imobilizări de autoturisme.

Peste 1.500 de poliţişti de la transporturi, rutieră şi ordine publică au acţionat în timpul acţiunii „Atenţie la tren”, la nivel naţional.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO