Auto

Podul peste care a trecut trenul deraiat s-a rupt sub greutatea garniturii

 Podul peste care a trecut trenul deraiat s-a rupt sub greutatea garniturii. Galerie FOTO

Podul peste care a trecut trenul deraiat s-a rupt sub greutatea garniturii. Galerie FOTO

Autor: Ionut Jifcu, Mediafax

12.08.2018, 15:07 3672

Podul peste care a trecut trenul deraiat în localitatea Cârcea, judeţul Dolj, s-a rupt sub greutatea garniturii. Una dintre liniile de cale ferată de pe pod era în construcţie şi este posibil ca mecanicul, din greşeală, să fi intrat pe aceasta.

Cătălin Cotoc, prim-adjunct din cadrul ISU Dolj, a declarat pentru MEDIAFAX că pe pod erau două linii de cale ferată, dintre care una în construcţie.

”E posibil ca dintr-o eroare a mecanicului trenul să fi intrat pe linia aflată în construcţie, podul s-a rupt, iar vagoanele au deraiat”, a spus Cătălin Cotoc.

Potrivit acestuia, podul s-a rupt pe o distanţă de 50 de metri.

Aceeaşi sursă susţine că cinci vagoane au căzut în râpă, iar trei sunt la această oră în pericol de cădere.

Cătălin Cotoc a precizat că nu există pericol de explozie.

Prefectul judeţului Dolj, Dan Purcărescu, a declarat pentru MEDIAFAX că trenul nu ar fi trebuit să meargă pe acea rută.

„Podul are două fire, două linii. Podul s-a rupt pe lungime, doar pe linia 1, linia doi este intactă. Pe această linie care s-a rupt era marfarul care nu trebuia să fie acolo, pentru că această linie era închisă din luna iunie-iulie, fiind în reparaţii”, a declarat prefectul.

El a adăugat că nu este problemă de explozie, ci de poluare.

„Problemă de explozie nu este, este o problemă de poluare, pentru că sub acest pod trece un pârâu care ajunge în Jiu. Deja avem reprezentanţii de la Apele Române, aşteptăm soluţia de neutralizare şi să sperăm că nu o sa fie un impact deosebit asupra mediului”, a spus Purcărescu.

Traficul feroviar este blocat în judeţul Dolj, pe Magistrala 900 Caracal-Craiova, în localitatea Cârcea, după ce un tren de marfă încărcat cu biodisel a deraiat sâmbătă dimineaţă.

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a informeazat că trenul de marfă aparţine unui operator privat şi avea 23 de vagoane. Trenul circula pe distanţa Slobozia - Veche Curtici şi transporta produse petroliere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO