Auto

Polonezii de la Solaris semnează încă un contract cu municipalităţile locale: Compania va livra 9 autobuze electrice la Sibiu. Valoarea contractului trece de 23 mil. lei

Polonezii de la Solaris semnează încă un contract cu...

Autor: Cristina Bellu

03.03.2021, 13:23 211

Compania poloneză Solaris Bus & Coach, care produce vehicule electrice pentru transport public, a câştigat o licitaţie pentru a livra 9 autobuze electrice Solaris Urbino 12 către oraşul Sibiu, în decurs de maximum doi ani.

“Procedura de achiziţie a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar valoarea contractului se ridică la circa 23,48 milioane de lei plus TVA” spun reprezentanţii companiei.

În cadrul contractului, au mai fost achiziţionate şi trei staţii de încărcare electrică rapidă şi alte nouă staţii de încărcare lentă.

Cele nouă autobuze electrice sunt primele vehicule de transport public livrate de producătorul european în municipiul Sibiu. Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul are 12 metri lungime, 2,55 metri lăţime şi o înălţime de 3,48 metri şi poate transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane aşezate.   

Cele trei staţii de încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea completă într-un interval de timp cuprins între 2 şi 10 minute, iar cele lente încărcarea într-un timp de până la 6 ore.

În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din oraşele: Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov, Satu Mare, Galaţi, Baia Mare şi Oradea, vehiculele electrice şi hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalităţi din România.

Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze şi troleibuze. În cei aproape 25 de ani de existenţă, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de oraşe europene.

Potrivit unor date furnizate anul trecut de oficialii Solaris în România, la nivelul anului 2019, circa 4-5% din veniturile totale ale Solaris Bus & Coach la nivel global au provenit din piaţa locală. Compania a intrat în România în 2006.

Printre competitorii Solaris în România, se numără MAN, Mercedes, Iveco, Volvo, BYD, cărora li se adaugă, în piaţa locală, firmele din Turcia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO