British Steel, o companie în vârstă de doar trei ani care livrează 95% din şinele de tren ale reţelei feroviare britanice, a intrat în faliment şi pune în pericol 25.000 de locuri de muncă.
British Steel, o companie care produce o treime din oţelul Marii Britanii şi este principal furnizor pentru proiectele de infrastructură de acolo, s-a prăbuşit pentru că noul proprietar, o firmă de private equity, a fost preocupată mai mult de a o stoarce de bani decât de a o repune pe picioare.
De asemenea, producătorul de oţel, cu o fabrică într-o regiune unde locuitorii au votat covârşitor pentru ieşirea Marii Britanii din UE, a fost lovit dur de efectele inhibitoare pentru comerţul extern ale Brexitului.
Marea Britanie, leagănul revoluţiei industriale, de mult nu mai produce bunuri - de când Margaret Thatcher a lansat o imensă reformă economică prin care a făcut economia mai competitivă ajutând la ascensiunea sectorului financiar cu preţul dezindustrializării.
Acum, Marea Britanie riscă să nu mai producă nici oţel. British Steel, o companie în vârstă de doar trei ani care livrează 95% din şinele de tren ale reţelei feroviare britanice -, a intrat în faliment şi pune în pericol 25.000 de locuri de muncă. Situaţia în care a ajuns unul dintre cei mai importanţi jucători din industria grea britanică reflectă, pe de o parte, efectele Brexitului, iar pe de alta un model de business defectuos şi interdicţiile privind ajutoarele de stat impuse de legislaţia Uniunii Europene.
În era victoriană, Marea Britanie producea 40% din oţelul lumii. În prezent, ponderea în producţia globală este de 0,4%, mai mică decât, spre exemplu, cea a Belgiei sau Poloniei şi mult inferioară celor ale Chinei şi Japoniei.
British Steel este compania de oţel Scunthorpe rebrenduită în 2016 cu numele unui campion naţional deţinut cândva de guvern. Scunthorpe a fost cumpărată în acel an de la grupul indian Tata Steel, pentru o liră sterlină, de către firma de private equity Greybull Capital. Afacerea a adus firma financiară în rolul de salvator al unei industrii muribunde, scrie Bloomberg. Cu toate acestea, guvernul s-a văzut nevoit să acorde în 2017 British Steel o asistenţă financiară de 120 de milioane de lire sterline (136,2 milioane euro) pentru acoperirea unor costuri legate de programul UE de tranzacţionare a certificatelor de emisii. Ajutorul nu a fost suficient.
Săptămâna trecută, compania discuta cu guvernul despre o nouă finanţare şi o posibilă naţionalizare. Guvernul nu a găsit nicio soluţie de compromis. Comisia Europeană permite guvernelor să ajute producătorii de oţel să redevină competitivi, însă le interzice să ofere cash pentru restructurarea acestora. Apoi, încrederea în Greybull a fost distrusă după prăbuşirea unei alte investiţii a firmei de private equity, Monarch Airlines, în 2017. Sub conducerea firmei de investiţii au mai falimentat un lanţ de magazine de electronice şi un lanţ de magazine de proximitate. După colapsul Monarch Airlines, Marea Britanie a cheltuit milioane de lire pentru aducerea acasă a miilor de clienţi rămaşi pe drumuri în timp ce, comparativ, Greybull a riscat mai puţini din propriii bani. În plus, firma financiară a primit mai multe favoruri de la fostul proprietar al British Steel, Tata. Grupul indian a acceptat să piardă 135 mil. lire reprezentând un împrumut dat companiei. În plus, cumpărătorul a fost eliberat de obligaţii privind plata pensiilor. Tata a angajat în anul anterior vânzării consultanţi de la McKinsey pentru executarea unui plan cuprinzător de restructurare, astfel că British Steel era deja pe drumul spre profitabilitate când Greybull l-a cumpărat. Angajaţii au acceptat o reducere de 3% a salariilor în efortul de revenire.
În schimb, Greybull a făcut aranjamentele pentru o finanţare de 500 de milioane de lire pentru producătorul de oţel, dar aproape toţi banii au constat în credite garantate cu activele companei. Potrivit Financial Times, contribuţia Greybull a fost de 20 de milioane de lire sub formă de acţiuni. Un împrumut de 155 de milioane de lire de la acţionar furnizat producătorului de firma financiară are o dobândă de 9%. The Guardian notează că Greybull cerea 20 de milioane de lire pe an în comisioane şi dobânzi de la British Steel. Ziarul atrage atenţia că în Marea Britanie trei milioane de persoane lucrează la firme deţinute de companii de private equity. Industria cere inovaţie, iar industria oţelului cere forţă de lucru calificată, explică The Guardian.
„Inventatorii care creează şi construiesc de la zero au devenit rari. În schimb, acest talent a fost înlocuit cu bancheri care fac bani mai degrabă prin inginerie financiară în loc de inginerie industrială. Talentul aici constă în a manipula structurile financiare pentru a extrage averea“, scrie ziarul.
Industria oţelului din Marea Britanie se chinuie de mult timp să fie profitabilă în faţa costurilor mari cu energia şi munca şi a importurilor mai ieftine din China sau alte economii emergente.
Pe lângă această vulnerabilitate, British Steel a fost lovit de efectele Brexitului, unii clienţi europeni fiind îngrijoraţi de posibilitatatea ca importurile lor să fie suprataxate după ce Marea Britanie iese din Uniunea Europeană.
În acelaşi timp, lira slabă, tot efect al Brexitului, a făcut mai scumpe importurile de materii prime, cum ar fi minereul de fier. British Steel exportă peste jumătate din producţie, potrivit The Washington Post. În North Lincolnshire, unde se află oţelăria, 66% din persoanele care au votat la referendumul privind Brexitul au ales ieşirea Marii Britanii din UE.
Operaţiunile British Steel includ două furnale uriaşe în oraşul Scunthorpe din nordul ţării. Acestea trebuie ţinute active deoarece repornirea lor este foarte scumpă, astfel că oţelăria va continua să funcţioneze în timp ce guvernul caută un nou proprietar. Angajaţii îşi vor primi în continuare salariile. Remuneraţia medie la British Steel este de circa 37.000 de lire (42.000 de euro) pe an, cu mult peste media naţională.
Compania asigură direct locuri de muncă pentru 5.000 de oameni, dar sprijină alte 20.000 de locuri de muncă prin lanţul său de aprovizionare. Dacă producătorul de oţel nu este salvat, Marea Britanie va importa cantităţi tot mai mari de oţel pentru proiectele de infrastructură. Oţelul produs de British Steel a fost folosit la construirea clădirii zgârie-nori Shard din Londra, a cartierului Hudson Yards din New York şi a turnurilor Petronas din Kuala Lumpur.
