Auto

Preşedintele Federaţiei operatorilor români de transport, despre vinieta în Bucureşti: 1 ianuarie 2020 mi se pare un termen un pic exgerat

Preşedintele Federaţiei operatorilor români de...

Autor: Florin Zafiu

14.08.2019, 12:54 347

Preşedintele Federaţiei operatorilor români de transport (FORT), Augustin Hagiu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că termenul de 1 ianuarie 2020 pentru introducerea vinietei e "exagerat", pentru că într-un astfel de context de aplicabilitate trebuie pus la punct tot sistemul operaţional. 

Preşedintele Federaţiei operatorilor români de transport (FORT) subliniază că Bucureştiul nu deţine în acest moment o ofertă de mobilitate adaptată la nevoile pasagerilor, ca să introducă o astfel de vinietă.

"Măsura aceasta este binevenită într-o Capitală care are o ofertă de mobilitate, de transport adaptată nevoii de mobilitate a pasagerilor. Luată aşa în parte şi nu în coroborare cu alte măsuri, nici nu vreau să mă gândesc ce va fi. De principiu în centrul oraşelor, a Capitalei, cu aglomeraţie, este foarte corect să aplici măsura de a nu permite sub un anumit nivel de poluare utilizarea infrastructurii, dar să nu permiţi intrarea în Bucureşti a autovehiculelor decât după plata unei viniete presupune să ai la întrările importante, adică cel puţin 10 drumuri naţionale importante în cazul Bucureştiului, să ai terminale intermodale conectate la reţeaua de transport subteran şi suprateran, să ai parcări pe principiul Park&Ride, să ai toate aceste elemente ce ţin de mobilitate bine puse la punct şi apoi să vii cu astfel de măsură. Altfel cei care vor fi nevoiţi să între în Bucureşti, clar vor plăti vinietă pentru că nu au altă alternativă de utiluzare a transportului în comun. Nu există la nivelul cererii care poate să apară în acest context şi ai creat haos", a declarat, pentru MEDIAFAX, Augustin Hagiu.

Preşedintele Federaţiei operatorilor români de transport a susţinut că termenul de 1 ianuarie 2020 de implementare a măsurii.

"În plus, pentru că este zona mea de specialitate mai trebuie ţinut cont de un lucru, 1 ianuarie mi se pare un termen un pic exagerat, pentru că într-un astfel de context de aplicabilitate trebuie pus la punct tot sistemul operaţional, cel legat de partea de încasări, de verificare de emitere a vinietei. Cum depistezi în trafic vehiulculul respectiv, bănuiesc că nu vor sta ca pe drumurile naţionale cu camere care să interacţioneze cu sistemul să vadă dacă are vinietă. Vor fi nişte chestiuni lipite, nişte viniete lipite pe geamuri. Atenţie ce ne dorim şi cum ne atingem obiectivele, ăsta este avertismentul. De principiu, sunt de acord cu interzicerea vehiculelor sub Euro 4 în centru. Chestia cu vinieta este o treabă sensibilă dacă nu vii cu oferta la pachet. Noi nu avem oferta, iar până în ianuarie 2020, oferta de transport chiar nu are cum să apară, aşadar haide să ne suflecăm mânecile să construim ce avem de construit, să venim cu o oferta clară pentru serviciul public şi apoi să venim şi cu astfel de măsuri", a completat Augustin Hagiu.

Gabriela Firea a anunţat, miercuri, un proiect prin care, de la 1 ianuarie 2020, maşinile care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov vor putea intra în Capitală doar după plata unei viniete. Maşinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.

Datele pentru anul trecut arată că ]n Bucureşti există 1.256.691 de autovehicule înmatriculate, dintre care 1.003.738 autoturisme. Din total, 134.322 au o vechime de maxim 2 ani, 139.987 au între 3-5 ani, 346.954 au între 6-10 ani, 301.648 au între 11-15 ani, 135.474 au între 16-20 ani, iar 195.666 au peste 20 de ani vechime.

În ceea ce priveşte autoturismele, 104.068 au o vechime de maxim 2 ani, 109.132 au între 3-5 ani, 280.523 au între 6-10 ani, 251.350 au între 11-15 ani, 107.754 au între 16-20 ani, iar 150.911 au peste 20 de ani vechime.

Normele de poluare pentru autoturisme obligatorii pentru constructori sunt următoarele: Euro 1 începând cu 1993, Euro 2 începând cu 1996, Euro 3 începând cu 2000, Euro 4 începând cu 2005, Euro 5 începând cu 2009/9 şi Euro 6 începând cu 2014.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO