Auto

Preţul la carburanţi a scăzut cu 5% din aprilie până acum

Preţul la carburanţi a scăzut cu 5% din aprilie până...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

26.07.2017, 00:05 1050

De la începutul anului până acum, preţurile au continuat să scadă după ce a fost eliminată supraacciza şi redusă taxa pe valoarea adăugată de la 1 ianuarie 2017.

Preţul carburanţilor a scăzut în medie cu circa 5% în ultimele trei luni, continuând ritmul descendent de la începutul anului.

Potrivit datelor colectate de ZF de pe site-ul OMV Petrom, cel mai mare distribuitor local de carburanţi, în cursul zilei de 24 iulie, la staţia de pe strada Lucreţiu Pătrăşcanu, un litru de benzină putea fi cumpărat cu 4,61 lei, în vreme ce motorina costa 4,6 lei pe litru.

Faţă de mijlocul lunii iulie anul trecut, scăderea preţurilor la benzină şi motorină este între şase şi şapte procente.

Petrolul a ajuns să fie tranzacţionat cu 46 de dolari pe baril, potrivit Bloomberg, un preţ în creştere ca urmare a deciziei Arabiei Saudite de a reduce exporturile de petrol începând cu luna august. Dolarul se află de mai multe săptămâni în cădere liberă, cu scurte perioade de revenire, ceea ce are de asemenea impact asupra preţului petrolului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO