Auto

Prima Dacie electrică sau noul Renault ZOE? Foto spion de la testele din România

 Prima Dacie electrică sau noul Renault Zoe, maşina electrică de 15.000 de euro?

Autor: Tudor Bratu

13.01.2012, 10:16 3759

Renault testează în România o maşină camuflată care sunt mari şanse să fie versiunea de serie a lui Renault ZOE, maşina electrică ieftină Renault sau chiar Dacia.

Cea mai iefitnă maşină electrică Renault, adică Renault ZOE, a ajuns deja în România, unde este testată intensiv în condiţiile drumurilor de la noi, dar, mai ales, în condiţii de iarnă.

ProMotor a reuşit să surprindă cu puţin timp în urmă o maşină camuflată, care seamănă izbitor de mult cu conceptul Renault ZOE expus de francezi la Salonul Auto Paris 2010.

Gabaritul este acelaşi, forma farurilor, care se poate observa în ciuda camuflajului, este şi ea foarte asemănătoare, lucru valabil şi pentru forma stopurilor romboidale.

Se mai remarcă muchia proeminentă de pe portiera spate, care porneşte de la mânerul uşii faţă, iar mânerul uşii spate este disimulat în montant.

Din fotografii se mai poate observa că nu e vizibilă nici un fel de evacuare sau tobă de eşapament, iar grila de mici dimensiuni din partea frontală este un semn că sub capotă nu se află un motor termic, deci nu e nevoie neapărat de o foarte bună aerisire. Mai multe detalii şi fotografii cu noul model Renault electric pe www.promotor.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO