Auto

Primăria Cluj-Napoca a semnat contractul pentru achiziţia a 40 de autobuze cu polonezii de la Solaris Bus&Coach, investiţie de 11 mil. euro

Primăria Cluj-Napoca a semnat contractul pentru...

Autor: Laurentiu Cotu

08.07.2014, 13:00 443

Primăria Cluj-Napoca a semnat contractul pentru achiziţia a 40 de autobuze articulate noi cu firma poloneză Solaris Bus&Coach. Polonezii au câştigat la finalul lunii mai licitaţia publică organizată de primăria Cluj-Napoca, cu o ofertă financiară de 49,6 milioane de lei (aproximativ 11 mil. euro), fără TVA, surclasând astfel oferta companiei Mercedes Benz România, în valoare de 50,5 milioane de lei (11,3 mil. euro), fără TVA.

Primăria Cluj-Napoca a menţionat că oferta Mercedes Benz România a fost respinsă ca inacceptabilă, deoarece compania nu a depus documentele de calificare şi propunerea tehnică în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) până la ora şi data stabilite prin fişa de date a achiziţiei şi nici nu a făcut dovada unui motiv tehnic din cauza căruia să fi fost în imposibilitatea obiectivă de depunere a acestor documente.

’’Conform procedurilor legale, perioada de depunere a contestaţiilor s-a încheiat, iar contractul a fost semnat, urmând ca autobuzele achiziţionate să ajungă la Cluj până la finalul anului. Acordul cadru presupune livrarea a 40 de autobuze articulate noi, care dispun de Euro 6, aer condiţionat, camere video, podea joasă, rampă de acces pentru cărucioare şi persoane cu dizabilităţi, sistem de numărare a călătorilor, dar şi sisteme de transmitere de date, GPS’’, au declarat reprezentanţii primăriei Cluj-Napoca. Perioada de garanţie a acestor autobuze este de 3 ani/180.000 km, iar durata de funcţionare de 15 ani. Primăria Cluj-Napoca va finanţa achiziţia celor 40 de autobuze dintr-un credit obţinut de la CEC Bank, iar autobuzele vor fi utilizate de Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca.

Compania Solaris Bus&Coach din Polonia este producător de autobuze urbane, interurbane şi cu destinaţie specială, precum şi tramvaie cu podea joasă. De la începutul producţiei, din anul 1996, peste 10.000 de vehicule au ieşit din fabrica din Bolechowo, lângă Poznan. În prezent, compania Solaris Bus&Coach are peste 2.000 de angajaţi, în patru unităţi de producţie din regiunea Greater Poznan, precum şi peste 300 de oameni în filialele sale din străinătate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO