Auto

Puma, SUV-ul produs de Ford la Craiova a fost cel mai bine vândut model al constructorului american în T1 pe piaţa locală

Puma, SUV-ul produs de Ford la Craiova a fost cel mai...

Autor: Bogdan Alecu

13.04.2021, 11:50 407

Ford Puma este modelul cu cele mai multe înmatriculări de autoturisme noi în România la nivelul primelor trei luni ale acestui an, potrivit datelor publicate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). În primele 3 luni din 2021, s-au înmatriculat 648 de unităţi, comparativ cu 94 în aceeaşi perioadă a anului trecut. În 2020 maşina tocmai se lansa pe piaţa locală.

Creşterea este semnificativă, Ford Puma ocupând acum locul al doilea în segmentul Mini utility din România, cu 14.45% cotă de piaţă, potrivit datelor Ford.

De asemenea, Ford România a înregistrat o cotă de piaţă de 10,88% în primele 3 luni din 2021, în creştere cu 3,94 puncte procentuale comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020. Această creştere vine pe fondul unei scăderi de 22% a pieţei totale auto de la 33.000 de unităţi înmatriculate în primul trimestru din 2020, la 25.800 în aceeaşi perioadă din 2021.

Astfel, topul celor mai bine vândute 3 modele de autovehicule Ford în primele 3 luni din 2021 e condus detaşat de modelul Puma, urmat de Ford Focus, cu 436 unităţi înmatriculate şi o cotă de 10.48% din segmentul maşinilor compacte şi Ford Kuga, cu 9.9% din cota segmentului small utilitiy.

În primele 3 luni ale anului, Ford Puma a reprezentat prima opţiune pentru clienţii privaţi, astfel că modelul produs la Craiova se află în topul vânzărilor către persoane fizice ale segmentului mini utility.

Cea mai bine vândută motorizare a Ford Puma din primul trimestu al acestui an este cea de 1.0 mild hybrid 125 CP, cu nivelul de echipare Titannium şi în culoarea “Desert Island”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO