• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Auto

Renault surprinde analiştii cu profit peste aşteptări, susţinut în special de Dacia

Renault surprinde analiştii cu profit peste aşteptări, susţinut în special de Dacia

Autor: Vlad Popescu

13.02.2014, 10:50 1445

Veniturile Renault au avansat anul trecut cu 0,5%, la 40,93 miliarde euro, potrivit raportului financiar prezentat joi de grupul francez.

Volumul vânzărilor de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare a urcat cu 3,1%, de la 2,548 milioane unităţi la 2,628 milioane unităţi, creştere de aproximativ 79.500 de maşini.

Dacia a livrat anul trecut aproape 430.000 de maşini, în urcare cu 19,3% faţă de 360.000 unităţi în 2012, generând astfel o creştere de peste 60.000 de autovehicule. Vânzările mărcii Renault au urcat anul trecut cu 0,4%, de la 2,122 la 2,131 milioane unităţi.

Profitul operaţional raportat de Renault pentru 2013 depăşeşte media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg, care anticipau un rezultat de 1,06 miliarde euro.

Compania prognozează vânzări şi profit operaţional în creştere pentru acest an, în contextul stabilizării pieţelor europene. Pe de altă parte, creşterile pieţelor emergente, cea mai importantă dintre acestea fiind China, sunt "incerte" în viitorul apropiat, notează Renault.

Renault, deţine 43% din acţiunile Nissan, a anunţat joi că ţinteşte, în termen de trei ani, venituri anuale de 50 miliarde euro şi un randament al vânzărilor de peste 5%. Obiectivul privind profitabilitatea se bazează în principal pe tăieri de costuri, inclusiv pe reducerea forţei de muncă şi îngheţarea salariilor, măsuri agreate cu sindicatele în urmă cu un an.

Renault a fost singurul dintre cei mai mari cinci producători auto din Europa (UE plus Elveţia, Norvegia, Islanda) care a înregistrat anul trecut vânzări în creştere pe segmentul autoturismelor, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Creşterea s-a datorat în principal mărcii Dacia, care a înregistrat vânzări în urcare cu 23%, acoperind declinul de 1,5% al mărcii Renault.

Renault şi Nissan, care au format o alianţă în 1999, ţintesc sinergii de cel puţin 4,3 miliarde euro până în 2016, prin intensificarea cooperării în zone precum dezvoltarea, producţia, aprovizionarea şi resursele umane.

Renault a precizat joi că Nissan a contribuit cu 1,5 miliarde euro la profitul de anul trecut. De asemenea, directorul financiar al Renault, Dominique Thormann, a precizat într-o conferinţă că efectele variaţiei de curs valutar au redus cu 619 milioane euro profitul operaţional de anul trecut.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060