Auto

Restricţii de circulaţie de la CNAIR pentru perioada Paştelui şi în ziua de 1 mai. Ce artere vor fi afectate

Restricţii de circulaţie de la CNAIR pentru perioada...

Autor: Departamentul Economic

19.04.2019, 11:29 537

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a introdus o serie de restricţii de circulaţie în perioada sărbătorilor de Paşte şi în ziua de 1 mai, pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane.

Circulaţia este interzisă în zilele de 25 si 26 aprilie 2019 (Vinerea Mare si ziua premergătoare), 27, 28 si 29 aprilie 2019 (prima si a doua zi de Paşte si ziua premergătoare), 30 aprilie 2019 (zi libera conform HG nr. 171/2019) si în ziua de 1 Mai 2019, astfel: pe A2 - Bucureşti (intersecţia A2 cu DNCB) - Fundulea - Lehliu - Feteşti - Cernavodă - Constanţa (intersecţia A2 cu A4), pe ambele sensuri, între orele 16,00-22,00 în zilele de joi, 25 aprilie şi sâmbătă 27 aprilie, şi între orele 6:00 şi 22:00 în zilele de 26 aprilie, 28 aprilie, 29 aprilie, 30 aprilie şi 1 mai.

Restricţia se aplică şi pe DN 7 - Piteşti (intersecţia DN7 cu DN7C) - Râmnicu Vâlcea - Veştem (intersecţia DN7 cu DN1), pe ambele sensuri, între orele 16,00-22,00 în zilele de joi, 25 aprilie şi sâmbătă 27 aprilie, şi între orele 6:00 şi 22:00 în zilele de 26 aprilie, 28 aprilie, 29 aprilie, 30 arilie, 1 mai, precum şi pe DN 39 - Agigea (intersecţia DN39 cu DN39A) - Mangalia (limită municipiu), pe ambele sensuri, , între orele 16,00-22,00 în zilele de joi, 25 aprilie şi sâmbătă 27 aprilie, şi între orele 6:00 şi 22:00 în zilele de 26 aprilie, 28 aprilie, 29 aprilie, 30 arilie, 1 mai.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO