Auto

Restricţii de circulaţie din cauza viscolului şi ninsorii în judeţe din Transilvania şi Moldova

Restricţii de circulaţie din cauza viscolului şi...

Autor: Laura Buciu

14.02.2021, 10:41 48

Pe mai multe artere din ţară sunt în vigoare restricţii sau se circulă cu dificultate duminică dimineaţa din cauza viscolului şi a ninsorii, anunţă Centrul Infotrafic.

Astfel, din cauza viscolului din ultimele zile, este în continuare instituită restricţie de circulaţie pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone care tranzitează trei artere rutiere din judeţul Botoşani, respectiv DN 29 Săveni – Manoleasa, DN 29A Darabani – Rădăuţi-Prut şi DN 24C Ştefăneşti – Româneşti.

Nu sunt anunţate, duminică dimineaţa, alte drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a vreunui eveniment rutier.

La această oră, ninge slab pe mai multe artere din judeţele Bihor (DN 75 Măgura-Vârtop), Alba (DN 75 Scărişoara-Vârtop), Maramureş, Satu Mare (DN 19, DN 19A), Mureş, Iaşi şi Suceava, însă nu este afectat traficul rutier.

În cursul dimineţii de duminică, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două maşini, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, sensul către Capitală, la kilometrul 21, în zona localităţii Ciorogârla, judeţul Giurgiu. Impactul s-a soldat cu rănirea unei persoane, ce a fost transportată la spital, fără să fie afectată circulaţia în zonă.

Pe autostrăzile A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti şi A4 Ovidiu-Agigea, circulaţia se desfăşoară în condiţiile unui carosabil uscat, valorile de trafic fiind reduse.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi ca, înainte de a pleca la drum, să se asigure că au maşina echipată corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă, să adapteze în permanenţă viteza de deplasare, să nu efectueze manevre periculoase la volan şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO