Frank Marotte va prelua funcţia de Director de Marketing, Vânzări şi Operaţiuni al mărcii Dacia, începând de la 1 februarie 2025, poziţie rămasă vacantă după plecarea lui Xavier Martinet la Hyundai la 1 ianuarie. Frank Marotte se va alătura comitetului de conducere Dacia şi îi va raporta lui Denis Le Vot, CEO Dacia.
Xavier Martinet, cel care a condus marketingul Dacia în ultimii cinci ani şi unul dintre cei mai apreciaţi executivi din industria auto europeană, este acum CEO şi preşedinte al Hyundai Europa, succedându-i lui Michael Cole, care s-a retras la sfârşitul anului trecut.
Absolvent al Ecole Centrale Paris, Frank Marotte a dobândit peste 30 de ani de experienţă în industria auto. Şi-a început cariera la Peugeot, în 1993, şi a ocupat mai multe funcţii de conducere în Franţa şi în alte ţări. În 2008, a fost numit şef al departamentului de planificare a produselor pentru PSA Peugeot Citroën şi a coordonat evoluţiile în mai multe segmente de gamă.
„Cu deosebită plăcere şi cu mare încredere salut venirea lui Frank Marotte în funcţia de Director de Marketing, Vânzări şi Operaţiuni al Dacia. Experienţa sa bogată în industria auto şi leadership-ul dovedit îl recomandă ca un atu valoros pentru brand. Împreună cu echipele Dacia, ne continuăm misiunea de a fi lider în mobilitatea accesibilă”, a spus Denis Le Vot, CEO DACIA.
În 2013, Frank Marotte s-a alăturat companiei Toyota Motor în calitate de director de planificare a produselor pentru perimetrul Europa, Rusia şi Orientul Mijlociu. În cadrul companiei, el a coordonat portofoliul de produse Toyota în Europa şi a fost membru al Comitetului Executiv Toyota Motor Europe.
În iulie 2019, Frank Marotte a fost numit Preşedinte şi Director General al Toyota Franţa, unde a fost responsabil pentru strategia şi dezvoltarea activităţilor Toyota şi Lexus pe piaţa franceză.