Auto

România a produs în primele nouă luni 354.812 de autoturisme la Mioveni şi Craiova, în creştere cu 2,26%

România a produs în primele nouă luni 354.812 de...

Autor: Roxana Rosu

09.10.2019, 10:38 697

Producţia de autoturisme din România, la Mioveni şi Craiova, a ajuns în primele nouă luni ale anului la 354.812 unităţi, în creştere cu 2,26% faţă de perioada similară din 2018, când au fost fabricate 346.971 unităţi.

Pe modele, Dacia Duster se află pe primul loc, cu 194.810 unităţi, urmat de Ford EcoSport-97.063 unităţi, Dacia Logan-25.201 unităţi, Dacia Sandero-25.193 unităţi şi Dacia Logan MCV-12.545 unităţi.

La acestea, se adaugă caroserii vopsite fabricate de uzina Dacia Piteşti cu destinaţia Algeria în volum de 20.092 unităţi.

În luna septembrie 2019, au fost produse în România un număr de 37.153 autoturisme, dintre care 29.569 au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni şi 7.584 unităţi au fost produse de uzina Ford de la Craiova.

Americanii de la Ford au demarat în această săptămână poducţia SUV-ului Puma, primul hi­brid produs vreodată în România. Miza noului model este de a duce producţia uzinei la peste 250.000 de unităţi faţă de peste 140.000 anul trecut. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO