Ryanair vine cu oferte după celebrarea transportării unui milion de clienţi din sau către Timişoara

11 oct 2018 Autor: Răzvan Botea

Ryanair, cea mai mare companie low-cost din Europa, a sărbătorit astăzi transportarea unui milion de clienţi din/către Timişoara, de la data primului său zbor la tarif redus, în septembrie 2016.

„În această iarnă, clienţii din Banat, dar şi oaspeţii, pot acum să aleagă din 2 rute către Bucureşti şi Milano Bergamo şi să se aştepte la noi îmbunătăţiri. Pentru a sărbători transportarea unui milion de clienţi care au călătorit de pe/către Aeroportul Internaţional Timişoara, scoatem la vânzare locuri din Timişoara la tarife de la 9,99€ pentru călătorii în perioada noiembrie – decembrie. Această ofertă este disponibilă penru rezervări până la miezul nopţii, Duminică, 14 octombrie”, a spus Denis Barabas, Deputy Manager CEE & Balkans, Ryanair.

Mihai Şerban Cotabitiu a fost clientul 1,000,000 al Ryanair care a călătorit către Timişoara cu serviciul Ryanair din Milano Bergamo, parte a programului Iarna 2018 Timişoara, care mai include şi ruta internă către Bucureşti care se bucură de un grad mediu de încărcare de 99%. Cele două rute din Timişoara vor susţine peste 200 de locuri de muncă* şi vor aduce peste 350,000 de clienţi pe an pentru Aeroportul Internaţional Timişoara.

“Parteneriatul pe care Aeroportul Internaţional Timişoara îl are cu compania Ryanair este unul solid. Locuitorii din regiunea de vest a României şi cei din zonele de frontieră din Serbia şi Ungaria pot zbura cu tarife mici spre Bucureşti şi Bergamo. Suntem bucuroşi că astăzi, după doi ani de operare pe Aeroportul Timişoara, sărbătorim împreună 1 milion de pasageri transportaţi. Le mulţumim partenerilor noştri pentru încredere şi sperăm ca în curând să deschidă noi rute spre alte destinaţii”, a spus Daniel Idolu, Directorul Aeroportului Internaţional Timişoara .

Clienţii Ryanair din Banat se pot bucura de tarife mai mici şi de ultimele îmbunătăţiri ale programului “Always Getting Better” care include tarife reduse pentru bagaje, Ryanair Rooms cu 10% în Credit de zbor şi Ryanair Transfers – opţiuni variate de transport terestru cu noul partener Car Trawler.

 

 
Cuvinte cheie:
timisoara
, oferte
, reducere
, ryanair
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide