Auto

Salarii în lei, dar maşini în euro

Salarii în lei, dar maşini în euro

Autor: Bogdan Alecu

01.12.2014, 00:02 96

Preţurile la automobile după 1989 au fost fixate în monedă străină, în mărci germane, dolari sau franci francezi, în funcţie de provenienţă, singura excepţie fiind reprezentată la acea vreme de brandurile autohtone Dacia, Aro şi Oltcit, care s-au comercializat în moneda naţională fie până la privatizare, în cazul Dacia, sau închidere, în cel al Aro şi Oltcit.

Importatorii şi dealerii auto au adoptat această strategie pentru a se proteja de pierderile determinate de fluctuaţiile mari de curs valutar din anii ’90, atunci când inflaţia era de trei cifre. La fel s-a întâmplat şi după anul 2003, atunci când s-a făcut trecerea la moneda euro. Diferenţa faţă de atunci o reprezintă faptul că în prezent nu mai sunt permise tranzacţiile directe în valută, ci numai în lei, ceea ce afectează atât dealerii, cât şi clienţii în anumite cazuri. Astfel, dacă un client deţine euro, acesta trebuie să-i schimbe în lei la cursul de cumpărare de la casa de schimb şi să achite maşina la cursul băncii dealerului, ceea ce automat reprezintă o pierdere pentru client.

Datorită fluctuaţiilor de curs, dealerii preferau în multe cazuri să aibă mai multe maşini în curte decât lei. În 1997 spre exemplu, leul s-a devalorizat de la 4.000 la 7.000 de lei pentru un dolar într-un timp scurt, iar dealerii de la acea vreme preferau să aibă banii blocaţi în maşini pe stoc, care îşi păstrau valoarea în valută decât în lei.

Inclusiv Dacia, constructorul local are în România şi Republica Moldova preţurile fixate în euro, în timp ce maşinile produse la Mioveni pot fi achiziţionate în Ungaria în forinţi, în leva în Bulgaria sau în zloţi în Polonia.

„Noi avem preţurile la maşini întotdeauna comunicate în leva deoarece moneda naţională nu fluctuează faţă de euro, ci este „legată“ de moneda europeană. Cursul de schimb este întotdeauna de 1,967 leva pentru un euro“, a spus George Paunovksi, jurnalist specializat în domeniul economic în cadrul publicaţiei bulgare Dnevnik.

Singura promoţie în ceea ce priveşte promovarea preţurilor în lei a fost întâlnită la marca Honda în 2010, care pe fondul devalorizării mondei naţionale a fixat preţurile în lei.

Preţurile pentru automobilele Dacia sunt exprimate în euro pentru România şi Republica Moldova, în timp ce ungurii le pot cumpăra în forinţi, iar polonezii cu zloţi.

Preţurile pentru automobilele Dacia sunt exprimate în euro pentru România şi Republica Moldova, în timp ce ungurii le pot cumpăra în forinţi, iar polonezii cu zloţi.

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO