Auto

Scandalul emisiilor face în continuare ravagii la cel mai mare producător auto din lume: Volkswagen a fost amendat cu 87 milioane dolari în Australia

Scandalul emisiilor face în continuare ravagii la cel...

Autor: Departamentul Economic

16.09.2019, 13:39 883

Grupul german Volkswagen AG a anunţat luni că a acceptat să plătească 127 de milioane de dolari australieni (87 de milioane de dolari) pentru soluţionarea procesului colectiv care i s-a intentat în Australia în urma scandalul emisiilor din 2015, transmite Reuters.

Volkswagen va plăti în jur de 1.400 de dolari australieni proprietarilor de automobile Volkswagen, Audi şi Skoda. "Acesta este un pas semnificativ spre soluţionarea completă a proceselor diesel în Australia", a spus un purtător de cuvânt al companiei Volkswagen, din Sydney, într-o declaraţie prin e-mail.

De asemenea, grupul german a acceptat să achite costurile legale pentru reclamanţi, care însă trebuie evaluate.

Pe plan global, Volkswagen a plătit, în scandalul emisiilor, aproximativ 30 de miliarde de euro (33,5 de miliarde de dolari).

În 2016, Autoritatea pentru protecţia consumatorilor din Australia a dat în judecată Volkswagen pentru că cele peste 57.000 de vehicule cu software modificat, care nu îndeplineau reglementările privind emisiile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO