• Leu / EUR5.0847
  • Leu / GBP5.7545
  • Leu / USD4.3768
Auto

Şeful Ryanair deschide şampania. Compania aeriană low-cost a înregistrat un profit de 40% în sezonul estival. Pasagerii europeni au ales să călătorească pe continent, în loc să plece peste Atlantic

Şeful Ryanair deschide şampania. Compania aeriană...

Autor: Robert Manea

03.11.2025, 12:17 120

Compania aeriană low-cost Ryanair a raportat o creştere de 40% a profitului între lunile aprilie şi septembrie, pe fondul cererii ridicate din sezonul estival, în special din partea europenilor care au ales să călătorească pe continent, în loc să plece peste Atlantic.

Veniturile companiei au urcat cu 13%, la 9,82 miliarde de euro, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce profitul înainte de taxe a ajuns la 2,89 miliarde de euro, faţă de 2,06 miliarde anul precedent.

Directorul general al grupului, Michael O’Leary, a explicat că mulţi turişti europeni au renunţat la vacanţele în Statele Unite, unde preţurile zborurilor transatlantice au crescut puternic, preferând destinaţiile din Europa şi zona mediteraneană.

„Transatlanticul s-a scumpit semnificativ, iar traficul spre SUA a fost foarte modest în vară. Din ce în ce mai multe familii au rămas să-şi petreacă vacanţele în Europa”, a declarat O’Leary.

În acelaşi timp, şeful Ryanair a anticipat că slăbirea economiei britanice ar putea avantaja compania, întrucât familiile vor deveni mai atente la preţuri şi vor prefera zborurile low-cost.

Ryanair a ridicat prognoza anuală de pasageri la 207 milioane, uşor peste estimarea anterioară de 206 milioane, după livrarea mai rapidă decât se aştepta a noilor aeronave Boeing 737 Max 8. Acestea vor permite companiei să adauge capacităţi suplimentare în perioada Crăciunului şi Anului Nou, deşi anterior Ryanair anunţase o încetinire a creşterii din cauza întârzierilor Boeing.

Totodată, O’Leary a cerut extinderea aeroportului Stansted, cel mai mare hub britanic al Ryanair, susţinând că ar putea fi construită o a doua pistă pe terenurile verzi din jurul aeroportului pentru 500–600 milioane lire sterline. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Gala Ziarul Financiar, 17 noiembrie 2025
Cele mai citite ştiri
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0847
Diferență: 0,0157
Ieri: 5.0839
Azi: 4.3768
Diferență: -0,0343
Ieri: 4.3783
Azi: 5.7545
Diferență: -0,0695
Ieri: 5.7585
Azi: 5.5259
Diferență: 0,4125
Ieri: 5.5032