Auto

Situaţie fără precedent în Germania: Sute de nemţi care şi-au cumpărat maşini Tesla pe baza subvenţiei guvernamentale de 4.000 de euro, sunt obligaţi să dea banii înapoi

Situaţie fără precedent în Germania: Sute de nemţi...

Autor: Alex Ciutacu

18.07.2018, 17:06 25222

Sute de şoferi cu autovehicule Tesla Model S trebuie să returneze subvenţia de 4.000 de euro, garantată de stat la achiziţia de maşini electrice, după ce o agenţie guvernamentală a insistat că maşinile lor de lux sunt prea scumpe pentru a se încadra în program, potrivit Bloomberg.

Peset 800 de şoferi care şi-au cumpărat maşinile înainte de data de 6 martie şi au beneficiat de aşa-numitul „bonus de mediu” vor fi nevoiţi să returneze banii, a transmis Biroul Federal pentru Afaceri Economice şi Controlul Exportului.

Programul a fost proiectat pentru a spori vânzările maşinilor electrice. Alţi 250 de proprietari de maşini Tesla care au cumpărat Model S nu vor primi subvenţii, a transmis biroul.

Tesla va face apel în tribunal la această decizie şi cere statului să acopere costul acestui bonus până când situaţia va fi lămurită, a transmis producătorul american.

„Aşa cum demonstrează website-ul nostru, oricine din Germania a fost mereu liber să comande o versiune de bază a Model S, care a fost sub preţurile ce se încadrează în program. Noi am livrat aceste maşini clienţilor”, potrivit declaraţiei.

Germania subvenţionează vehiculele electrice ale căror preţ de bază nu depăşeşte 60.000 de euro. Biroul a şters versiunea Model S de pe lista de maşini care se califică în luna noiembrie, după ce a aflat că versiunea de bază a Model S nu este valabilă în Germania.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO