Auto

Tanczos Barna, ministrul Mediului: Finanţăm peste 2.000 de staţii de încărcare pentru maşinile electrice, iar PNRR-ul vine cu peste 15.000 de staţii. În 4-5 ani, România va ajunge la 18.000 de staţii de încărcare

Videoconferinţa ZF Economia Verde-Transporturi

Tanczos Barna, ministrul Mediului: Finanţăm peste 2.000...

Autor: Cristina Bellu

28.10.2021, 15:13 451

România va ajunge la o reţea de 18.000 de staţii de încărcare pentru maşinile electrice în următorii 4-5 ani, din care peste 2.000 de staţii vor fi finanţate de Administraţia Fondului pentru Mediu şi peste 15.000 de staţii prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a spus Tanczos Barna, ministrul Mediului, prezent la videoconferinţa Economia Verde-Transporturi, organizată joi de Ziarul Financiar.

“Programul pentru staţiile de încărcare va fi lansat în maximum două săptămâni. Trebuie să construim infrastructura de încărcare a maşinilor electrice, care este mult în urma infrastructurilor din Europa de Vest. Vom finanţa peste 2.000 de staţii de încărcare pentru maşinile elecrice prin Administraţia Fondului pentru Mediu, iar PNRR-ul vine cu peste 15.000 de staţii. În 4-5 ani, vom ajunge la 18.000 de staţii de încărcare pentru vehiculele electrice în România, ceea ce înseamnă o reţea relativ bună”, a spus Tanczos Barna.

 

Alte declaraţii:

♦ Anul acesta zeci de milioane de lei se vor întoarce la bugetul de stat pe capitolul certificate verzi, pentru că programele de investiţii de la admnistraţiile teritoriale nu merg cu viteza cu care ar trebui să meargă. Avem însă partea plină a paharului la capitolul sprijin pentu persoanele fizice şi juridice prin cele două programe Rabla, care anul acesta au cunoscut un boom, mai ales Rabla Plus unde bugetul s-a triplat faţă de anul trecut şi unde solicitările sunt uriaşe.  Industria nu face faţă solicitărilor.

♦ La capitolul investiţii la nivelul unităţilor teritoriale se poate mai bine. Sunt foarte multe unităţi teritoriale care au făcut relativ repede schimbul spre aceste noi filozofii de transport. Dar este nevoie şi de o schimbare de mentalitate la nivelul cetăţeanului. Mulţi dintre cei care stau în staţiile de autobuz şi  care aleg variante alternative pentru mobilitate, aleg să fie responsabili în protejarea mediului.

♦ Măsurarea poluării există şi în momentul de faţă, reţeaua de staţii se dezvoltă, am semnat un nou contract pentru a cumpăra 30 de analizoare, 14 staţii noi pentru Bucureşti şi alte oraşe. Anul viitor mai contractăm încă 60 de puncte de măsurare, încă 17 staţii, 21 de laboratoare mobile. Capacitatea de măsurare se dezvoltă an de an.

♦ Statul trebuie să sprijine reţelele, infrastructura, trebuie să lucrăm la schimbarea mentalităţii şi să asigurăm alternative viabile pentru mobilitatea personală. Am lansat iniţiativa de vinerea verde prin care încercăm să convingem oamenii ca măcar o data pe săptămână să renunţe la confortul propriu şi să aleagă alternative la mersul cu maşina proprie.

♦ Avem o linie de finanţare pentru unităţile teritoriale care nu a fost exploatată cum trebuie, nu s-a făcut absorbţie bună în ultimii ani. Începând cu implementarea PNRR-ului, investiţiile vor fi finanţate pentru adimistraţii prin ministerul dezvoltării. Mobilitatea verde în următorii 5 ani va primi un impuls financiar semnificativ prin acest minister. Totate unităţile administrative teritoriale vor avea la dispoziţie un buget verde, singura soluţie prin care statul poate veni în ajutorul reţelelor şi infrastructurii.

♦ Avem linia de finanţare pentru autobuzele electrice, avem linia de finanţare pentru staţiile de încărcare, pentru pistele de biciclete. Trebuie asumate nişte decizii curajoase, de multe ori nepopulare la nivelul oraşelor mari în primul rând.

 
 


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO