Guvernul a avizat, prin ordonanţă de urgenţă, introducerea timbrului de mediu care va fi perceput la înmatricularea maşinilor, înlocuind actuala taxă auto.
Noul sistem de taxare va fi introdus la 15 martie, până atunci Guvernul urmând să definitiveze şi normele de aplicare.
Noua formulă de calcul conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro. Suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro.
Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.
Citiţi şi
Timbrul de mediu: noua taxă auto este cu 90% mai mică pentru cele mai poluante maşini
Noul timbru de mediu: De ce poate fi mai avantajoasă o maşină second-hand decât una nouă
Timbrul de mediu pentru maşini în vigoare. Ce va urma după?
Ce spunea şeful APIA despre timbrul de mediu la ZF LIVE
Într-un document elaborat de Ministerul Mediului şi transmis presei se arată că taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic.
Ordonanţa stabileşte un cuantum diferit pentru maşinile cu motoare pe benzină şi pentru cele cu motorină, având în vedere că emisiile poluante din pulberi sunt mult mai mari în cazul motorinei.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a arătat însă că, în cazul automobilelor cu norma de poluare Euro 5, valorile taxei sunt în medie egale, deoarece emisiile de pulberi sunt egale pentru cele două tipuri de combustibil.
Conform datelor puse la dispoziţie presei, în cazul unui automobil Volkswagen Polo, cu motorizare de 1,5 cmc, diesel, Euro 3, fabricat în 2001, timbrul de mediu va fi de 576 euro, iar pentru acelaşi automobil, fabricat în 2000, cu aceeaşi motorizare şi nivel de poluare, dar pe benzină, timbrul va fi de 425 euro.
Pentru un autoturism Polo nou, Euro 5, cu motor de 1,2 cmc, timbrul de mediu pentru benzină va fi de 60 euro, iar pentru motorină de 36 euro.
Pentru un Ford Fiesta , fabricat din 2003, cu nivel de poluare Euro 3 şi motor de 1,4 cmc, timbrul de mediu va fi pentru diesel de 823 euro, iar pentru benzină de 933 euro.
În cazul unui Logan Sandero nou, Euro 5, cu motor de 1,2 cmc, pe benzină se va plăti un timbru de mediu în valoare de 109 euro, iar pentru un autovehicul de acelaşi tip, dar cu motrină şi motor de 75 CP se va plăti un timbru de 52 euro.
Pentru un automobil Dacia Duster, nou, cu motor de 1,6 cmc, pe benzină, timbrul de mediu va fi de 269 euro, iar pentru unul cu motor diesel de 110 CP, timbrul va fi în valoare de 119 euro.
Timbrul de mediu va fi calculat în principal în funcţie de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru faţă de 30% în legea în vigoare, înscrisa în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare.
Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere, dar nu şi în cazul tranzacţiilor civile (moştenire sau partaj).
Cei care au plătit actuala taxă de poluare nu vor mai plăti timbrul de mediu.
De la plata timbrului de mediu vor fi exceptate autovehiculele misiunilor diplomatice, persoanelor cu dizabilităţi, forţelor armate, forţelor de securitate a statului, jandarmeriei, poliţiei, ambulanţele, autovehiculele hibride şi electrice, cele istorice sau destinate competiţiilor sportive, precum şi cele donate autorităţilor statului cu titlu gratuit.
Sunt scutite, de asemenea, autovehiculele dobândite prin moştenire în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de doi ani de la data deschiderii succesiunii.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a arătat însă că instituţiile administraţiei publice vor trebui să plătească noul timbru de mediu pentru autovehiculele din parcul propriu, nemaifiind scutite de la această taxă.
Modificările sunt argumentate de Guvern prin faptul că actuala formulă avea valori disproporţionat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu ţineau cont de puterea de cumpărare a românilor, conţinea în calculul său, în afară de emisia de CO2, şi capacitatea cilindrică (deşi acest criteriu era deja taxat la impozitul pe maşină, plătit la administraţia locală), era discriminatorie şi atragea ameninţări cu infringementul din partea UE.
Prin aplicarea timbrului de mediu, Fondul de Mediu este estimat să crească faţă de 2012 cu 100 de milioane de lei, dacă românii vor cumpăra aceleaşi tipuri de maşini.