Auto

Test Auto ZF: Ford Tourneo Courier, 1,0 EcoBoost 120 CP, maşina micilor întreprinzători

Ford Tourneo Courier, 1,0 EcoBoost 120 CP, maşina micilor întreprinzători. Galerie FOTO

Ford Tourneo Courier, 1,0 EcoBoost 120 CP, maşina micilor întreprinzători. Galerie FOTO

Autor: Bogdan Alecu, Drive Test

07.04.2015, 20:15 1073

Segmentul mic este unul foarte important la nivel european, pe măsură ce oraşele devin tot mai mari şi mai aglomerate, iar nevoia de a înlocui două sau trei maşini cu una singură este una tot mai mare. Aici Ford şi-a dezvoltat o întreagă gamă pornind de la Fiesta, cel mai bine vândut model de clasă mică, continuând cu B-Max, care a deţinut, pentru o perioadă scurtă, poziţia de cel mai bine vândut monovolum mic şi acum a continuat pe segmentul comercial cu Tourneo Courier. Acesta este o utilitară proiectată pe platforma mică a Ford, dar care reuşeşte să îmbine chiar foarte bine conceptul de vehicul comercial, cu spaţiu destinat transportului de bunuri cu cel de persoane. Astfel încât de luni până vineri poate fi utilizată la transport marfă, iar în weekend, ca maşină de familie, având în vedere că spaţiul  oferit pasagerilor este unul comparabil cu cel dintr-un model compact.

Teoretic, Tourneo Courier concurează direct cu Renault Kangoo, Mercedes-Benz Citan şi într-o măsură limitată, Dacia Dokker.

Dacă la exterior doar partea din faţă şi oglinzile retrovizoare amintesc de Fiesta, la interior maşinile sunt aproape identice. Însă, cu toate că bordul şi comenzile sunt identice, materialele utilizate amintesc de faptul că avem de-a face cu un vehicul comercial. Materialele plastice utilizate sunt mai tari şi nu moi precum în modelul de clsă mică, iar totul dă impresia că trebuie să fie cât mai durabil şi mai rapid de curăţat – lucruri esenţiale pentru un vehicul comercial.

Ce impresionează este faptul că maşina este una foarte spaţioasă datorită plafonului înalt, iar pe banchetă încap fără probleme trei adulţi. În plus, Tourneo Courier vine cu uşi spate culisabile, ce se dovedesc a fi foarte utile în spaţii înguste cum ar fi parcările unui Cash&Carry. Tot precum într-o utilitară, maşina dispune de o multitudine de spaţii mai mici sau mai mari pentru depozitarea mărunţişurilor, fie că vorbim de sticle, acte sau alte obiecte.

Pentru a fi cât mai polivalent, bancheta spate nu doar se rabatează, ci poate fi eliminată complet, iar atunci când este rabatată se formează o suprafaţă plană prin „răsturnarea” acesteia. În total, fără a rabata bancheta, portbagajul oferă nu mai puţin de 708 litri capacitate, iar când bancheta este rabatată se ajunge la aproape 1.700 de litri.

Ce dezamăgeşte la Ford este lipsa unui sistem multimedia cu touchscreen aşa cum toţi concurenţii săi oferă. În timp ce noul Focus şi noul Mondeo vin cu Sync2, Fiesta, B-Max şi Tourneo Courier au rămas cu Sync1, sistem ce pare îmbătrânit şi faţă de ce oferă Dacia acum, modelele produse la Mioveni venind chiar cu un sistem mai avansat, cu display mai mare. Desigur, cel de pe Dacia nu oferă funcţia de apel la 112 în caz de accident aşa cum o face Sync1.

Cu toate că alegerea pentru un mic întreprinzător ar fi o motorizare diesel, cum este dieselul de 1,5 litri TDCi de 75 CP (care promite un consum mediu de 4,0 litri/100 km şi al cărui preţ în versiunea Trend este de circa 13.700 de euro cu TVA inclus, luând în calcul şi oferta curentă), am testat versiunea echipată cu motorul de 1,0 litri EcoBoost şi 100 CP produs la Craiova, cuplat la o cutie de viteze cu cinci trepte. Preţul pentru acesta porneşte de la 13.400 de euro cu TVA preţ de listă şi ajunge la 16.388 de euro în cea de top, Titanium însă trebuie verificată oferta dealerilor pentru preţul de vânzare.

Ce uimeşte la acest motor este versatilitatea sa. Poate fi sportiv dacă este turat suficient, sau poate fi foarte economic. Spre exemplu pe autostradă, la 130 km/h computerul de bord indică un consum mediu de peste 9 litri/100 km, în timp ce pe un drum naţional, cu o viteză medie de 80 km/h consumul nu depăşeşte 5,5 litri/100 km. Din păcate cifrele oficiale al Ford cu greu pot fi atinse, dar nu imposibil.

Per ansamblu Tourneo Courier oferă un foarte bun compromis între o utilitară şi o maşină de familie, venind cu un portbagaj imens (al cărui singur minus este hayonul de mari dimensiuni), cu un habitaclu demn de un model compact şi cu un exterior nu departe de dimensiunile unui model Fiesta, fiind extrem de comod de condus în traficul urban.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO