Auto

Test Auto ZF: Volkswagen Passat, reinventarea liderului la cea de-a opta generaţie

Vedeţi cum arată cea de-a opta generaţie Volkswagen Passat. Galerie FOTO

Vedeţi cum arată cea de-a opta generaţie Volkswagen Passat. Galerie FOTO

Autor: Bogdan Alecu

13.10.2014, 18:52 5861

Lansarea unei noi generaţii a Passat reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente ale Volkswagen, la fel, dacă nu chiar mai important decât cel de lansare a unui nou Golf. Passat nu a ajuns doar la cea de-a opta generaţie (având nume de cod B8), ci a parcurs cei peste 40 de ani de istorie ca lider se segment. Spre exemplu, în prima jumătate a acestui an, Passat s-a vândut în peste 80.000 de exemplare la nivel european, potrivit datelor left-lane.com, cu aproape 30.000 de unităţi peste următorul clasat, Opel Insignia. Diferenţa este cu atât mai importantă cu cât Insignia a beneficiat de curând de un facelift, în timp ce modelul Passat B7 vândut în primul semestru reprezintă varianta lansată în 2011, care este mai mult sau mai puţin un facelift al celei din 2006. În total, la nivel mondial Passat s-a vândut în peste 1,1 milioane de exemplare, luând în calcul toate variantele. Mai simplu, anul trecut s-a vândut un Passat la fiecare 29 de secunde. În total, din 1973 când a fost lansată prima generaţie şi până în prezent Volkwagen a vândut peste 22 de milioane de exemplare.

Miza noului Passat este nu doar lansarea unui nou model de clasă medie mai bun şi mai performant comparativ cu generaţia anterioară, ci miza o reprezintă intrarea pe segmentul premium, fără a reprezenta o concurenţă mai redusă pentru Ford Mondeo, Opel Insignia sau chiar Skoda Superb, sau una mai mare pentru Audi A4. Avansul în zona premium nu este o simplă coincidenţă pentru VW. Potrivit reprezentanţilor constructorului, în clasa medie în 2007 47% dintre maşini faceau parte din segmentul premium, procent care a crescut la 57% în prezent. În ceea ce priveşte portretul-robot al clientului de VW Passat, acesta este un manager de 43 de ani, căsătorit şi cu doi copii – profil ce explică atât urcarea spre segmentul premium dar şi accentul pus pe spaţiu interior şi capacitatea portbagajului.

Passat B8 este considerat cel mai inovativ model lansat vreodată de cei de la Volkwagen, cu cele mai multe tehnologii, pornind de la ceasurile de bord complet  digitale, la noile sisteme de asistenţă precum City Safety, pentru prevenirea accidentelor uşoare sau sistemul pentru protecţia pietonilor. De asemenea, maşina se poate „conduce” singură prin intermediul sistemelor Lane Assist, Side Assist şi tempomat adaptiv – adică maşina poate păstra distanţa faţă de maşina din faţă prin acţionarea frânei şi acceleraţiei şi poate lua şi virajele, atât timp cât şoferul ţine mâinile pe volan – condiţia din urmă este obligatorie prin legislaţia europeană, aceasta neavând derogare pentru maşini autonome sau parţial autonome.            

Noul Passat iese în evidenţă în primul rând datorită designului său ce îl apropie foarte mult de CC – este mai sportiv şi mai dinamic, fără a pierde însă din eleganţa tipică modelului, necesară atunci când se doresc vânzări de flote către cei din middle-management.

Din punct de vedere al dimensiunilor, noul Passat a devenit mai uşor, având 85 kg în minus dar şi mai scurt, cu 2 mm în varianta limuzină şi 4 mm în cazul breakului. Cu toate că este mai scurt, ampatamentul a crescut, în timp ce consolele sunt mai scurte. De asemenea, la interior se observă un spaţiu pentru pasageri şi mai generos şi un portbagaj care a crescut cu 21 de litri în cazul limuzinei până la 586 de litri. Şi toate aceste îmbunătăţiri se datorează platformei MQB utilizate inclusiv pe noul Golf lansat în urmă cu doi ani.

Una dintre cele mai spectaculoase echipamente disponibile opţional pe noul Passat este fără îndoială displayul Active Info Display care înlocuieşte ceasurile de bord şi care afişează şi sistemul de navigaţie, preluând ideea de la Audi TT. Grafica nu este la fel de spectaculoasă precum în cazul modelului sport, dar cei de la VW au subliniat că nici nu doresc acest lucru, pentru a nu distrage atenţia celui de la volan. În varianta „de bază” prezintă un display de mici dimensiuni între ceasurile clasice de bord dar care vine cu o grafică foarte bună ce prezintă aceleaşi informaţii, dar într-o manieră mai „concentrată”.

În plus, noul sistem al computerului de bord permite o conectivitate mult mai bună cu un smartphone sau tabletă cu android sau iOS. De asemenea, tot precum noile modele din segmentul premium şi noul Passat poate fi achiziţionat cu farurile LED, disponibile în două versiuni – cea normală şi cea adaptivă. De asemenea, a fost preluat de la Touareg sistemul Area View, care cu ajutorul camerelor video integrate in portiere şi portbagaj oferă o imagine „de sus” a maşinii, foarte utilă atunci când sunt efectuate manevre în zone dificile, sau chiar când se cuplează o remorcă. Şi tot o caracteristică preluată de la Audi o reprezintă faptul că maşina dispune de hotspot WiFi în habitaclu şi conexiune la internet via unui router ce utilizează o conexiune mobilă.

Interiorul de asemenea continuă urcarea modelului în segmentul premium. Materialele utilizate sunt de calitate iar nivelul finisajelor este de asemenea peste media clasei. De observat este şi designul adoptat, care se îndepărtează tot mai mult de nota clasică a generaţiilor anterioare B6 şi B7 şi se îndreaptă către un mediu ce pune accent şi pe imagine.

Faptul că că noul Passat este mai uşor cu 85 kg şi are un ampatament mai lung se simte din primele minute în care te afli la volan. Etalonul clasei medii în materie de sportivitate, fără a intra în segmentul premium unde supremaţia este disputată de Audi A4, BMW Seria 3 şi noul C-Klasse de la Mercedes-Benz, este Mazda6, model cu care Passat începe să se asemene tot mai mult din punct de vedere al dinamismului, mai ales în modul Sport al sistemului ce nu numai întăreşte suspensia, ci şi oferă un răspuns mult mai rapid la apăsarea pedalei de acceleraţie. Tot aşa, în modul Eco setările se concentrează pe reducerea consumului de carburant, fie că este vorba de managementul sistemului de climatizare, fie de răspunsul motorului. De asemenea, pe modul Comfort suspensia maşinii aminteşte de confortul oferit de o limuzină.

Adevărata revoluţie însă are loc sub capota noului Passat. În premieră cei de la Volkswagen au echipat cea de-a opta generaţie cu cel mai performant motor diesel cu patru cilindri din lume – 2,0 biTDI – 240 CP dintr-un diesel dublu supraalimentat. Spre comparaţie, până de curând această valoare era disponibilă numai pentru un diesel de 3,0 litri. Această variantă a fost şi cea testată. Motorul dezvoltă 240 CP şi un cuplu motor de 500 Nm disponibil de la 1.750 rpm, adică aceleaşi valori precum V6 3,0 TDI de pe Phaeton, dar la o cilindree mai mică şi cu un impozit semnificativ redus. Din punct de vedere al consumului, luând în calcul faptul că maşina dispunea de sistemul de tracţiune integrală 4Motion şi de cutia de viteze automată DSG cu şapte trepte, consumul mediu afişat de computerul de bord a fost între 5,5 şi 6,5 litri/100 km în extraurban, în funcţie de modul şi stilul de condus ales. În plus, motorul este unul foarte silenţios în regim de croazieră, în timp ce atunci când este accelerat, produce un sunet similar cu cel al modelelor sport pe benzină. De la 0 la 100 km/h maşina accelerează în 6,1 secunde, fiind suficient de rapidă pentru a se încadra în categoria sedanurilor sport.

Preţul de pornire pentru noul Passat este de 22.398 de euro cu TVA pentru varianta de bază cu motorul pe benzină de 1,4 litri TSI şi 125 CP şi ajunge la 41.175 de euro în cazul modelului testat – Passat 2,0 biTDI 4Motion DSG. Spre comparaţie, o variantă 2,0 TDI 150 CP pleacă de la aproape 25.500 de euro. Un model echipat cu toate sistemele de asistenţă şi dotări de confort, poate ajunge şi la peste 50.000 de euro, dar maşina va fi cu adevărat una premium.

Maşina poate fi comandată deja în reţeaua de dealeri Volkswagen ai Porsche România, însă primele maşini vor fi livrate abia anul viitor, în ianuarie-februarie, în timp ce primele modele din ţară vor fi expuse în cadrul unui stand din Băneasa Shopping City de săptămâna viitoare.

Oficialii mărcii estimează pentru anul viitor livrarea a 1.200 de modele Passat limuzină şi 300 Variant. Spre comparaţie, anul trecut VW a livrat pe piaţa locală aproape 1.000 de unităţi, iar în primele opt luni din acest an aproape 900, creşterea faţă de perioada similară a anului trecut fiind de 40%.


 


 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO