Auto

Timişoara a primit primul tramvai turcesc, din lotul de 17 semnat la începutul anului, pentru care a plătit 1,9 milioane de euro bucata

Sursă foto: https://www.bozankaya.com.tr/en/bozankaya/news/

Sursă foto: https://www.bozankaya.com.tr/en/bozankaya/news/

Autor: Alexandru Nanu

19.05.2024, 16:44 542

Bozankaya, producătorul de material rulant din Turcia, a livrat, sâmbătă, 18 mai, primul tramvai galben către municipiul Timişoara din lotul de 17 semnat la începutul anului, conform celui mai recent comunicat al companiei.

Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 33 de milioane de euro, în jur de 1,9 milioane de euro per tramvai. Toate tramvaiele vor fi livrate la Timişoara pâna la sfârşitul anului 2024.

Urmează ca anul acesta în Timişoara să ajungă un lot de 17 tramvaie noi. Fac parte din finanţarea record de 75 de milioane de euro pe care am câştigat-o anul trecut prin PNRR şi cu care urmează să modernizăm întreaga flotă de transport public din Timişoara. În următorii doi ani, timişoreni vor beneficia de cele mai moderne mijloace de transport public din ţară şi ţinta noastră e ca tot mai mulţi timişoreni să aleagă tramvaiul, autobuzul sau firobuzul în deplasările zilnice în oraş”, a spus primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

Cele 17 tramvaie de culoare galbenă vor avea o lungime de aproximativ 30 de metri, o capacitate de transport de 251 de locuri, podea 100% coborâtă şi aer condiţionat. În plus, sunt dotate cu încălzire, Wi-Fi, GPS, panouri LED, sisteme de climatizare, sisteme de avertizare în caz de coliziune, reprezentând o investiţie în viitorul mobilităţii urbane din municipiul Timişoara.

Tramvaiele pot funcţiona autonom, pe baza bateriei, fără a fi conectate la reţeaua electrică, pe o distanţă de până la 70 de kilometri, fiind totodată şi cea mai mare performanţă realizată până acum în istoria sistemelor de tranzit feroviar uşor. În plus, beneficiile ecologice ale acestor vehicule cu emisii reduse vor contribui la îmbunătăţirea calităţii aerului şi la protejarea mediului înconjurător.

Suntem încântaţi să continuăm colaborarea cu Primăria Timişoara. Tramvaiul cu baterie produs de Bozankaya este o inovaţie tehnologică care va aduce beneficii semnificative pentru oraş, oferind o opţiune de transport mai ecologică şi mai eficientă energetic. Este un pas important către un viitor mai sustenabil pentru întreaga comunitate”, a declarat Aytunc Gutay, preşedintele CA al companiei Bozankaya. 

Bozankaya a doborât un record mondial şi a câştigat premiul la categoria “The Most Innovative Company of Europe”, în octombrie 2021, din partea ERCI (European Railway Cluster Initiative), cea mai prestigioasă instituţie din domeniul tehnologiilor sistemului feroviar european.