Auto

Top 10 cele mai importante evenimente din industria auto în 2020: Investiţii în producţie, opriri din cauza pandemiei dar şi noi modele

Top 10 cele mai importante evenimente din industria auto...

Autor: Bogdan Alecu

01.01.2021, 16:00 2065

Grupul Renault opreşte investiţia în extinderea capacităţii de producţie de la Mioveni

Renault a suspendat la începutul anului 2020 extinderea capacităţii de producţie la uzina de la Mioveni, care trebuia să crească de la 350.000 la 406.000 de unităţi anual.

Grupul Renault a decis să realizeze numai investiţiile legate de procesul actual de producţie, nu şi extinderea capacităţii uzinei de la Mioveni ce urma să fie realizată ca parte a unei investiţii totale de 100 mil. euro la Mioveni. Decizia este luată în contextul în care piaţa auto la nivel european era deja în declin, încă dinainte să fie afectată de pandemie, iar limitarea emisiilor de dioxid de carbon la 95 g/km pune presiune suplimentară pe industrie. Mai mult, pentru investiţie a fost aprobat şi un ajutor de stat de 25 mil. euro, care este însă încasat în funcţie de investiţiile realizate.

Dacia prezintă Spring, primul automobil electric produs de Grupul Renault sub brandul autohton

Dacia deschide un nou capitol din istoria sa, odată cu prezentarea primului său model de serie electric - Spring. Acesta va fi cel mai accesibil automobil electric de pe piaţa europeană, cu un preţ de sub 20.000 de euro, cel mai probabil de 17.000 de euro.

Renault City K-ZE, modelul electric pe care este bazat Dacia Spring, a fost lansat pe piaţa chineză în 2019. Acesta este produs de compania eGT New Energy Automotive, un joint venture deţinut de Nissan şi Dongfeng din care Renault deţine 25%. Aceeaşi companie va produce pentru început şi Dacia Spring. Anul trecut Renault Dongfeng a anunţat că în China compania va vinde numai maşini electrice.

Lansarea europeană are loc în condiţiile în care segmentul maşinilor electrice a fost singurul care a crescut în 2020, an în care pandemia a ras cel puţin 30% din piaţa auto. În prima jumătate a anului trecut în Uniunea Europeană s-au livrat circa 220.000 de maşini electrice, în urcare cu 22% faţă de perioada similară din 2019.

Având în vedere bateria de 26,8 kWh, cel mai probabil autonomia maşinii va fi de circa 200 km, suficient pentru oraş sau o navetă interurbană scurtă. Maşina are 4 locuri şi o lungime de 3,73 m, faţă de 4,09 metri cât are lungime noul Sandero.

Noi fabrici de componente auto în vestul ţarii, pentru a livra către viitoarea uzina BMW de la Debrecen

Dezvoltatorul Global Vision a construit pentru doi investitori germani din industria automotive - IWIS şi HUF.

Compania IWIS intră pe piaţa românească şi a semnat cu o firmă a Global Vision un contract de închiriere pe 15 ani pentru dezvoltarea şi livrarea la cheie a unei fabrici noi în Oradea, aceasta fiind o dezvoltare de tip „greenfield“ a Global Vision. Cel mai probabil de la acest obiectiv vor pleca componente auto şi către noua fabrică BMW din Ungaria/Debrecen. Valoarea totală a investiţiei în această fabrică va depăşi 10 mil. euro.

De asemenea, producătorul de sisteme de închidere pentru autoturisme Huf România, parte a grupului german Huf, cu vânzări globale de aproximativ 1,1 mld. euro, a finalizat extinderea cu 10.000 mp a suprafeţei fabricii de automotive din Arad, ajungând astfel la o suprafaţă totală de 20.000 mp de producţie, facilităţi de suport tehnic şi logistică, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Noua unitate de producţie a fost predată în noiembrie de către Global Vision, proprietarul acesteia, către managementul Huf România. Compania produce în fabrica de la Arad mânere pentru uşi, seturi de încuietori, console şi capace de umplere a combustibilului pentru clienţi precum Porsche, BMW, Volvo, Mercedes, Dacia şi câteva mărci PSA.

Dacia şi Ford opresc la final de martie uzinele din cauza pandemiei

Uzinele Dacia şi Ford au oprit producţia de la final de martie până la început de mai, timp de aproape şapte săptămâni din cauza pandemiei. Fiecare a reluat producţia la o capacitate mai mică, pentru a implementa măsuri de siguranţă.

Miza reluării producţiei este una uriaşă pentru economia românească, în contextul în care dincolo de cei 20.000 de angajaţi de la Ford şi Dacia, alţi peste 220.000 lucrează în industria de componente.

Astfel, uzina de la Craiova a pierdut şase săptămâni de lucru, adică peste 30.000 de maşini care puteau fi produse în această perioadă. Tot în cele şase săptămâni – Dacia putea produce 42.000 de unităţi – iar în total, peste 70.000 de unităţi care nu vor mai fi asamblate în cele două uzine. La asta se adaugă producţia din uzinele de componente – Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) estimează o pierdere la nivel de industrie de 124 mil. euro pe zi, iar în perioada de peste 30 de zile lucrătoare se adună peste 3,7 miliarde de euro.

Mai mult, chiar şi cu producţia reluată, aceasta nu va mai fi la ritmul anterior crizei determinate de pandemie, astfel încât, dacă procentul de 20% estimat de industria auto europeană că va reprezenta pierderile din acest an, va „rade“ business de cel puţin 6 miliarde de euro în România şi 100.000 de maşini Dacia şi Ford. Anul trecut întreg businessul industriei auto româneşti s-a ridicat la circa 30 mld. euro, potrivit datelor ACAROM.

Ford lansează noul Puma ST, primul Ford Performance produs în România, cel mai rapid şi puternic automobil produs vreodată pe piaţa locală

Ford România, cel de-al doilea constructor de pe piaţa locală, a demarat producţia noului Puma ST, primul SUV Ford Performance din gama americanilor şi primul automobil sport produs vreodată în România dar şi cel mai scump, având un preţ de listă de circa 30.000 de euro.

Puma ST vine după ce în ultimul an Ford a venit cu motorizarea diesel, cu transmisia automată şi versiunea Vignale, cea premium.

Prevăzut cu tehnologii sportive sofisticate, ce includ un diferenţial mecanic cu alunecare limitată (LSD) şi arcuri cu distribuţie vectorială, Puma ST oferă şi posibilitatea selectării mai multor moduri de rulare.

Dacia lansează în producţie cea de-a treia generaţie a modelelor Logan, Sandero şi Sandero Stepway şi a scos din producţie Logan MCV

Uzina Dacia de la Mioveni a demarat producţia modelelor Sandero Stepway&Logan din cea de-a treia generaţie, în premieră pe o platformă de ultimă generaţie a celor de la Renault – CMF-B. În premieră noile modele vin cu faruri LED dar şi cu radar pentru frânare de urgenţă şi au renunţat la motorizările diesel.

Odată cu lansările în producţie, gama urmează a fi puternic restructurată. Logan MCV este primul model ce va fi eliminat odată cu schimbarea de generaţie a gamelor Logan şi Sandero, iar Dokker va fi următorul, în timp ce francezii deja au anunţat că la Mioveni va mai fi produs doar Sandero Stepway, în timp ce Sandero va fi produs integral în Maroc.

Dacia şi Ford ating în septembrie cel mai mare volum de maşini asamblate într-o lună în România

Ford aproape a triplat producţia SUV-urilor de la Craiova, iar Dacia a reuşit o creştere de 23% fără niciun model nou în septembrie, dar lucrând inclusiv în zilele de sâmbătă. Fără pandemie, România ar fi putut livra peste 500.000 de maşini noi în 2020.

Dacia şi Ford au apăsat „la podea“ acceleraţia şi cumulat au livrat 57.846 de maşini în septembrie, în creştere cu 56% faţă de perioada similară a anului trecut, când erau asamblate 3.153 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Acesta este cel mai mare volum realizat vreodată în România într-o singură lună. Acest lucru a fost posibil în condiţiile în care Dacia a revenit la un volum aproape normal, de 1.300 de maşini pe zi (1.400 de maşini pe zi înainte de pandemie), iar Ford a ajuns la 1.000 de maşini EcoSport şi Puma. La începutul anului Ford încă accelera producţia SUV-ului Puma când a lovit pandemia şi a trimis uzina în şomaj tehnic.

Tesla caută primii angajaţi pentru viitorul centru din Bucureşti

Tesla a intrat în linie dreaptă cu deschiderea centrului din Bucureşti şi a scos la concurs mai multe posturi pe site-ul oficial al companiei.

Pentru început, Tesla vrea să angajeze cinci oameni, dintre care un manager de magazin, doi tehnicieni pentru service, un manager pentru service, şi un consultant de vânzări.

Zvonurile cu privire la deschidere circulă deja de mai bine de un an, iar americanii iau în calcul mai multe locaţii pentru a deschide un centru, iar cel mai probabil vor alege o locaţie în partea de nord a Capitalei.

Marca Opel este preluată de Trust Motors, companie deţinută de omul de afaceri Gheorghe Dolofan

Gheorghe Dolofan, acţionarul Trust Motors, ultimul business antreprenorial de pe piaţa auto românească de import, a intrat în linie dreaptă cu preluarea mărcii Opel, iar cel mai probabil omul de afaceri va începe 2021 cu patru mărci în portofoliu – Peugeot, Citroen, DS şi Opel. Mutarea are loc în condiţiile unei pieţe auto lovite de criza provocată de pandemie, cu volume în scădere, unde lupta pentru fiecare client este tot mai puternică.

Pentru moment Trust Motors şi Opel România îşi desfăşoară activitatea independent, iar odată finalizată preluarea, Trust Motors va integra businessul Opel în businessul său actual, cu sprijinul ambelor echipe.

Biroul din România al Opel preia astfel aceeaşi direcţie cu cele din Croaţia, Bosnia şi Slovenia, în timp ce biroul din Ungaria va continua să funcţioneze ca şi până acum. Cei 15 angajaţi şi 2 colaboratori ai biroului Opel din România vor fi transferaţi către Trust Motors, iar transferul îl va viza şi pe directorul Cristian Milea, în cazul în care nu apar noi modificări pe parcurs.

Odată cu preluarea mărcii de către Trust Motors, Opel va funcţiona în regim de import gestionat de un importator. Până acum, fiecare „dealer“ Opel juca şi rolul de importator, iar reprezentanţa nu gestiona stocuri de maşini, ci doar politica de comercializare.

Cristian Milea, directorul de ţară pentru Opel în cadrul Opel Southeast Europe, a preluat funcţia de director de marcă pentru Audi în cadrul Porsche România, începând cu luna decembrie.

Revine în discuţie posibilitatea de a reintroduce o taxă de poluare la prima înmatriculare

Taxa de poluare, timbrul de mediu sau taxa de primă înmatriculare ar putea reveni în perioada următoare pe agenda autorităţilor, în condiţiile în care în ultimii patru ani eliminarea acestora a transformat România în groapa de gunoi a Europei, iar poluarea a crescut semnificativ în marile oraşe.

Timbrul de mediu a fost eliminat în februarie 2017, moment din care s-au importat aproape 2 milioane de rable pe piaţa locală, ceea ce a dus şi la creşterea puternică a traficului în marile oraşe. În timp ce numărul maşinilor a crescut puternic, infrastructura s-a dezvoltat extrem de lent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO