Auto

Top ZF 1.000 cele mai mari companii din România. Radiografia sectorului de transport şi logistică: o piaţă de peste 20 mld. euro anual care creşte prin investiţii în noi tehnologii chiar şi în lipsa autostrăzilor

George Mucibabici

George Mucibabici

Autor: Mădălina Dediu Panaete

06.03.2020, 16:37 801

♦ Sectorul de logistică şi transporturi continuă să crească odată cu dezvoltarea economiei locale şi a comerţului, pariul făcut de jucători fiind în ultimii ani pe noi tehnologii, astfel încât să facă faţă lipsei de personal şi să-şi mărească productivitatea ♦ Angajaţii se ocupă din ce în ce mai puţin cu munci fizice, roboţii fiind acum puşi să facă „muncile grele“.

Domeniul de transport, depozitare şi logistică con­ti­nuă să crească odată cu evoluţia pozitivă a eco­nomiei locale, cu creşterea salariilor, dezvoltarea comerţului şi intrarea mai multor companii internaţionale pe piaţa locală.

Astfel, sectorul a ajuns să genereze o cifră de afaceri de peste 93 de miliarde de lei (peste 20 mld. euro) la nivelul anului 2018, trans­por­turile rutiere de mărfuri, curieratul şi depo­zitarea fiind sectoarele care au pus umărul la creşterea cu peste 10% a acestui domeniu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO