• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Auto

Transportatorul Edy mai cumpără 65 de camioane în leasing de la Mercedes

Transportatorul Edy mai cumpără 65 de camioane în leasing de la Mercedes

Edy International Spedition, unul dintre cei mai mari transportatori locali, controlat de omul de afaceri Alin Popa, care deţine o flotă de peste 1.000 de camioane, a achi­ziţionat 65 de camioane pe care a plătit peste 4 milioane de euro, potrivit unei estimări ZF.

Compania de transport a cumpărat 18 camioane Mercedes-Benz Atego, 17 vehi­cule comerciale Mitsubishi Fuso Canter (brand ce aparţine de grupul Daimler AG) şi 30 de camioane Actros. Noua flotă a fost achiziţionată în sistem leasing operaţional prin intermediul Mercedes-Benz Financial Services, divizia de finanţare a grupului german.

"Planurile noastre de dezvoltare pentru anul acesta includ printre altele reînnoirea şi extinderea flotei, iar licitaţiile organizate în ultima perioadă confirmă determinarea noastră în această direcţie", a declarat Flo­rin Gontariu, Chief Operating Officer al Edy Group. Deciziile de reînnoire a flotei vin după ce la începutul anului 2009 Edy a redus flota de autocamioane până la 1.000 de unităţi prin returnarea a circa 200 de autocamioane către firma de leasing finanţatoare, Volvo Finance Leasing.

În urma tranzacţiei de buy-back Edy Spedition a obţinut 5 milioane de euro.

În luna aprilie din acest an, la aproape un an după redimensionarea flotei, Edy Spedition a anunţat achiziţia a 70 de camioane Iveco de la dealerul Cefin, dintre care 35 de unităţi sunt autocamioane rulate.

Reprezentanţii Edy Group şi ai Cefin nu au făcut publică valoarea tranzacţiei, dar potrivit estimărilor ZF, în funcţie de preţul unui autocamion Iveco Stralis nou şi de preţul unui autocamion rulat, valoarea ar putea depăşi 3 milioane de euro.

Afacerile Edy Spedition s-au con­tractat anul trecut la 117 milioane de euro, cu 23% sub nivelul înregistrat în anul precedent.

Grupul Edy, care cuprinde pe lângă afacerea principală de transport rutier şi logistică şi compania Autocamion Service şi distribuitorul de carburanţi Diesel One, a fost înfiinţat în 1991 de omul de afaceri Alin Popa, care a vândut apoi în 2005 17,5% din acţiuni către fondul de investiţii Balkan Accession Fund.

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867