• Leu / EUR5.0860
  • Leu / GBP5.7723
  • Leu / USD4.4037
Auto

Un gigant american plăteşte 60 mil. € pentru pachetul majoritar în fabricile de vagoane Astra Rail

Un gigant american plăteşte 60 mil. € pentru pachetul...

Autor: Cristina Roşca

14.10.2016, 00:07 3268

Un gigant american controlat de greii lumii financiare în frunte cu BlackRock, RBC sau Merrill Lynch, a preluat pachetul majoritar în cadrul companiei Astra Rail Manage­ment, care operează trei fabrici de vagoane.

Compania Astra Rail Management era deţinută de antreprenorul german Thomas Manns. Acesta a preluat în vara lui 2012 fabricile de vagoane aflate anterior în porto­fo­liul antreprenorului local Cristian Burci. Companiile Astra Vagoane Arad, Meva SA şi Romvag Caracal, intrate în in­sol­venţă în 2010 şi care făceau parte din grupul International Railway Systems, controlat de Cristian Burci, au fost preluate în vara lui 2012 pentru suma de peste 30 mil. euro de un joint venture format din două firme înregistrate în Germania şi Olanda, a anunţat atunci administratorul judiciar. În spatele acestui joint venture se află un antreprenor german discret, Thomas Manns (39 de ani), care administrează fabricile prin compania Astra Rail Management.

Ieri, pachetul majoritar al acestei companii a fost preluat în schimbul sumei de 60 de milioane de euro de către gigantul Greenbrier, cu afaceri de circa 3 mld. dolari anual. Printre acţionarii Greenbrier se numără giganţii lumii financiare precum BlackRock, RBC sau Merrill Lynch. Astfel, Greenbrier, o companie cu afaceri în Europa şi America de Nord în designul şi producţia de vagoane, a fuzionat ieri cu Astra Rail Management GmbH, potrivit unui anunţ oficial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează Gala Ziarul Financiar, 17 noiembrie 2025
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0860
Diferență: 0,0295
Ieri: 5.0845
Azi: 4.4037
Diferență: -0,2898
Ieri: 4.4165
Azi: 5.7723
Diferență: -0,0796
Ieri: 5.7769
Azi: 5.4550
Diferență: -0,0293
Ieri: 5.4566