Auto

Un mare semn de întrebare: Câţi şoferi CleverGo, Bolt, Uber şi Yango vor ieşi vineri pe stradă în România, în contextul în care mulţi nu au avut timp să îşi ia documentaţia finală de la ARR?

Un mare semn de întrebare: Câţi şoferi CleverGo,...

Autor: Alex Ciutacu

31.10.2019, 18:54 1233

Mâine, 1 noiembrie, intră în vigoare prevederile OUG 49/2019 care reglementează serviciile de ridesharing în România, însă nu toţi şoferii au avut timp să îşi obţină întreaga documentaţie necesară pentru a putea practica servicii de transport alternativ, potrivit informaţiilor din piaţă.

Una dintre prevederile ordonanţei arată că şoferii trebuie să obţină de la Autoritatea Rutieră Română (ARR) autorizaţie de transport alternativ şi un ecuson. Şoferul trebuie să poarte tot timpul la el ecusonul de transport alternativ şi copia conformă a autorizaţiei de transport. 

Dacă pentru autorizaţie şi pentru atestatul de transport persoane şoferii au avut timp să se pregătească şi să îl obţină, potrivit surselor din piaţă problema intervine în ceea ce priveşte ecusonul de la ARR, în contextul în care ARR a început să primească cereri pentru eliberarea acestor ecusoane abia luni, 28 octombrie, cu cinci zile înainte de intrarea în vigoare a noii legislaţii.

Mai mult, ARR îşi ia prin lege 15 zile lucrătoare la dispoziţie să răspundă solicitărilor pentru ecusoane.

Acest ecuson trebuie pus pe faţa şi pe spatele maşinii, potrivit legislaţiei. În caz contrar, cei aproximativ 20.000 de români înscrişi ca şoferi în platformele de ridesharing, nu pot ieşi mâine pe stradă.

Contactaţi de ZF, reprezentanţii companiei Clever anunţă că „peste 50% dintre dintre şoferii” activi ai serviciului de ridesharing CleverGo, au obţinut deja documentaţia necesară pentru funcţionare, însă aceştia nu menţionează câţi şoferi au în total.

„Clever a obţinut aviz tehnic permanent de funcţionare ca operator al platformei digitale de transport alternativ de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar în acest moment peste 50% dintre şoferii noştri activi de transport alternativ sunt autorizaţi conform legii şi pot prelua comenzi de la 1 noiembrie. Am primit şi azi documente de la companii de transport şi şoferi parteneri care îndeplinesc condiţiile de funcţionare, iar în perioada următoare Clever va sprijini direct companiile şi şoferii care nu au parcurs încă procesul de autorizare să obţină autorizaţia pentru transport alternativ”, transmit reprezentanţii Clever.

Uber a refuzat să comenteze.

Bolt şi Yango nu au răspuns solicitărilor ZF până la ora transmiterii articolului.

Speranţa şoferilor a stat până astăzi în legea de modificare a OUG 49/2019 care include şi prelungirea termenului de confirmare pentru şoferi şi companii până la 1 februarie 2020. Aceasta a fost aprobată în Parlament, însă nu s-a întrunit plenul pentru ca ea să fie trimisă spre promulgarea la preşedintele Klaus Iohannis.

Printre regulile cuprinse în noua legislaţie se numără şi faptul că platformele de ridesharing trebuie să obţină aviz tehnic de funcţionare de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. 

Printre celelalte prevederi se numără obligaţia ca maşina să fie deţinută ca PFA sau ca firmă şi să aibă o vechime de minim 15 ani de la data fabricaţiei. 

Şoferii trebuie să aibă minimum 21 de ani, să deţină permis de minimum doi ani, cazier curat şi avize medicale. O altă regulă este impozitare veniturilor obţinute şi deţinerea unei case de marcat pentru plăţile cash, ori emiterea de factură electronică prin aplicaţie pentru plăţile cu cardul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO