Auto

Un milion de maşini rechemate de Nissan în service de pe piaţa Americii de Nord

Un milion de maşini rechemate de Nissan în service de...

Autor: Anca Dumitrescu

26.03.2014, 19:34 477

Modelele implicate, între care şi noua generaţie de berline Altima, au fost fabricate în perioada 2013-2014, potrivit unei scrisori adresate de Nissan Agenţiei americane pentru siguranţa traficului rutier.

Nissan a avertizat că softul de activare a airbag-urilor ar putea să înregistreze că locul pasagerului este liber, chiar dacă este ocupat de un adult, existând riscul să nu se activeze în caz de accident.

Grupul japonez nu a precizat dacă au avut loc accidente sau incidente în care au fost implicate aceste maşini.

Campania de rechemări anunţată de Nissan are loc într-o perioadă în care General Motors, cel mai mare constructor auto american, este supus unor trei investigaţii legate de rechemarea tardivă a 1,6 milioane de vehicule în SUA, Mexic şi Canada, din cauza unei defecţiuni la cheia de contact care poate provoca oprirea motorului în timpul mersului.

Această defecţiune de la unele modele ale GM a dus la accidente soldate cu 12 morţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO