• Leu / EUR4.7524
  • Leu / GBP5.4550
  • Leu / USD4.3164
Auto

Unde pot vedea românii noul Ford Puma: Americanii au adus noul SUV de Craiova la Salonul Auto Bucureşti. Cât ar putea costa şi când vor fi comunicate preţurile

Unde pot vedea românii noul Ford Puma: Americanii au adus noul SUV de Craiova la Salonul Auto Bucureşti. Cât ar putea costa şi când vor fi comunicate preţurile

Autor: Bogdan Alecu

joi, 16:58 1255

ŢiriacAuto, dealer al Ford pe piaţa locală, a prezentat în premieră în România noul SUV Ford Puma în cadrul Salonului Auto de la Bucureşti, organizat în cadrul Romexpo. Este pentru prima dată când modelul este expus publicului local, după ce luna trecută a fost lansat în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Preţurile noului Puma nu sunt încă oficiale, însă cel mai probabil acesta va avea preţuri între EcoSport şi Kuga, adică circa 16.000 – 18.000 de euro. Oficial, preţurile vor fi comunicate în următoarele săptămâni, moment în care vor putea fi preluate şi primele comenzi.

SUV-ul Ford Puma a intrat săptămâna aceasta oficial în producţie în cadrul uzinei din Craiova alături de EcoSport, acesta fiind primul hibrid produs vreodată în România. Miza noului model este de a duce producţia uzinei la peste 250.000 de unităţi faţă de peste 140.000 anul trecut, în contextul în care americanii vor ca Puma să fie printre cel mai bine vândute modele, sau chiar cel mai bine vândut model din segmentul SUV-urilor mici.

În plus, volumele anticipate de producţie pentru modelele EcoSport şi Puma, fac ca Fabrica de Asamblare Vehicule să lucreze în trei schimburi. Fabrica de Motoare de la Craiova continuă să lucreze în trei şi patru schimburi, producând mult-premiatul motor Ford de 1.0 litri EcoBoost, în variantele 95 CP, 125 CP, 125 CP mHEV şi 155 CP mHEV. Astfel, după ce Dacia a deţinut cu Duster pentru o perioadă de câteva luni titlul de cea mai puternică maşină din România, Ford revine pe locul întâi cu motorul de 155 CP.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7524
Diferență: 0,1095
Ieri: 4.7536
Azi: 4.3164
Diferență: -0,2404
Ieri: 4.3072
Azi: 5.4550
Diferență: 2,4991
Ieri: 5.4061
Azi: 4.3241
Diferență: -0,6913
Ieri: 4.3279