Auto

Unicredit Consumer Financing lansează un credit cu dobândă zero pentru persoanele care vor să cumpere o Vespa Electtrica

Unicredit Consumer Financing lansează un credit cu...

Autor: Roxana Rosu

19.02.2019, 15:26 480

UniCredit Consumer Financing a încheiat un parteneriat cu The Bike Hub, importatorul oficial pentru România al grupului Piaggio pentru brandurile Aprilia, Vespa, Moto Guzzi, Piaggio, Gilera şi Derbi în contextul în care acesta a lansat în România Vespa Elettrica, primul model integral electric din ofertă.

UniCredit Consumer Financing oferă clienţilor care doresc să achiziţioneze noul Vespa Elettrica credite cu dobândă anuală efectivă („DAE”) de 0%, direct în showroom.

„Suntem banca pentru lucrurile care contează pentru clienţi şi, în acest context, vrem ca, prin parteneriatul încheiat, să venim în întâmpinarea celor care caută soluţii de a fi mai eficienţi în traficul urban din ce în ce mai aglomerat. Astfel, persoanele care vor cumpăra până pe 28 februarie un produs Vespa Elettrica oferit de către The Bike Hub pot beneficia de finanţare direct în showroom, cu toate costurile zero. Într-o lume dinamică, suntem mereu pregătiţi să ne adaptăm cu produse la fel de dinamice”, a declarat Septimiu Postelnicu, Vicepreşedinte Executiv al Diviziei de Retail UniCredit Bank.

Oferta de finanţare Vespa Elettrica este valabilă pentru sume minime de 4.500 de lei şi sume maxime de 100.000 de lei, pe o perioadă cuprinsă între 6 şi 36 de luni. Clienţii care apelează la această ofertă vor beneficia de o dobândă fixă de 0% pe an, comision lunar de administrare credit de 0 lei, precum şi de un comision de acordare de 0 lei, DAE de 0%.

Persoanele eligibile pentru credit sunt cele cu vârste cuprinse între 30 şi 70 de ani, respectiv între 30 şi 55 de ani în cazul navigatorilor, cu un venit minim lunar de 2.000 de lei.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO