• Leu / EUR4.7790
  • Leu / GBP5.6108
  • Leu / USD4.3042
Auto

UNTRR avertizează: Transportatorii vor mări tarifele la marfă şi pasageri dacă Guvernul nu elimină supraacciza

UNTRR avertizează: Transportatorii vor mări tarifele la marfă şi pasageri dacă Guvernul nu elimină supraacciza

Autor: Dan Straut, Mediafax

01.02.2018, 15:06 437

„UNTRR atrage atenţia că firmele de transport rutier vor fi nevoite să crească tarifele de transport marfă cu 20%, cu efecte directe şi imediate în preţurile la raft ale produselor de strictă necesitate şi similar tarifele de transport persoane, ca urmare a creşterii costurilor cu carburantul după majorarea accizei şi a lipsei unei scheme de rambursare a acesteia”, se arată într-un comunicat al Uniuunii Transportatorilor.

În prezent preţul motorinei este mai mare cu cel puţin 1 leu/litru faţă de luna august 2017, ultima lună înainte de majorarea accizei la carburanţi. Faţă de finalul lunii august 2017, preţul barilului de petrol a crescut cu 40%, de la 50 la 70 dolari/baril, iar moneda naţională s-a depreciat faţă de euro cu 1,5% (preţurile produselor finite obţinute din petrol se calculează în euro).

„La toate aceste creşteri se adaugă şi majorarea cu peste 21% a accizei la motorină, în 15 septembrie şi 1 octombrie 2017, de la 1518,04 lei/1.000 litri la 1838,04 lei/1.000 litri, impactul accizei şi TVA în preţul carburantului la pompă fiind în acest moment de 50%. Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna decembrie 2017 la 3,32%, în condiţiile în care în luna august 2017, rata anuală a inflaţiei a fost de numai 1,2%”, menţionează UNTRR.

Majorarea accizei la carburanţi a avut ca impact, între altele, scăderea consumului şi migrarea alimentărilor cu combustibil de către transportatorii români care fac curse în Europa în alte state membre cum ar fi Ungaria şi Austria, ţări unde preţul la motorină este mai atractiv având în vedere existenţa unui sistem de recuperare a accizei şi a TVA foarte bine reglementat de către autorităţile acestor state. La acestea se adaugă diminuarea vânzărilor de carburant pe teritoriul României, ca urmare a migrării volumelor aprovizionate de către transportatori din alte state care tranzitează România şi care preferă să alimenteze acum în ţările vecine, Bulgaria şi Ungaria, unde preţul carburantului este mai mic.

„România are în acest moment cea mai mare acciză la motorină dintre statele membre UE din regiune, respectiv 393,84 euro comparativ cu Bulgaria 330,3 EUR sau Ungaria 364,46 euro”, se mai arată în comunicat.

Potrivit UNTRR, transportatorii rutieri care lucrează în România şi nu pot alimenta în afara ţării „trebuie să majoreze tarifele de transport imediat cu 20%, pentru a nu intra în faliment”.

Efectele majorării accizei prin migrarea alimentărilor în ţările vecine şi scăderea încasărilor din acciză în România se confirmă prin scăderea volumelor vândute la pompă, în beneficiul Ungariei şi Austriei care au cost mai mic pentru transportatori şi condiţii la procedurile fiscale net superioare.

„Prin comparaţie, în Ungaria acciza e variabilă, guvernul maghiar îşi sacrifică veniturile la buget şi reduce acciza atunci când costul petrolului depăşeşte 50 dolari/baril. În Ungaria, deşi preţul la pompă este mai mare decât în România, prin recuperarea TVA de 27% la 60 de zile, fără nicio zi întârziere, şi a accizei suplimentare - între 2 şi 5,5 eurocenţi per litru (la fiecare 6 luni în Ungaria aceste cifre pot varia între 2 - 3,5 - 5,5 eurocenţi per litru, la fel ca şi valoarea accizei care este de 358 euro/1000 litri când preţul barilului de petrol este peste 50 dolari şi 390 euro când preţul barilului de petrol este sub 50 dolari), costul final pentru transportatorii rutieri rămâne mai scăzut cu cel puţin 5 eurocenţi/litru de motorină decât în România”, explică reprezentanţii transportatorilor.

UNTRR a solicitat în zilele de 5 septembrie, 5 octombrie şi 16 noiembrie 2017, reluarea schemei de rambursare a accizei potrivit art. 7.2 al Directivei 96/2003, şi deşi sisteme similare funcţionează de ani de zile în Ungaria, Slovenia, Franţa, Spania, Belgia sau Italia, fără ca rambursarea să fie considerată ajutor de stat, în România schema nu s-a reluat nici ca ajutor de stat, nici în afara sferei de aplicare.

În prezent, 6 ţări din UE restituie supraacciza la motorină transportatorilor rutieri: Ungaria – 0,02 euro/litru (Ungaria restituie acciza 0,02 -0,035 - 0,055 euro/litru, iar acciza este de 0,358 euro/litru când preţul petrolului este peste 50 dolari/baril şi 0,390 euro/litru când preţul petrolului este 50 dolari/baril sau sub), Belgia – 0,177 euro/litru (acciza este de 0,508 euro/litru), Slovenia – 0,095 euro/litru (acciza este de 0,426 euro/litru), Franţa – 0,11euro/litru pentru camioane şi 0,15 euro/litru pentru autocare (acciza este de 0,531 euro/litru), Spania – între 0,001 - 0,048 euro/litru în funcţie de regiune (acciza este de 0,331 euro/litru fiind încadrată ca ajutor de stat) iar în Italia – 0,21 euro/litru (acciza este de 0,617 euro/litru).

„Deşi Guvernul României a promis ferm, prin persoana primului-ministru, adoptarea hotărârii de reluare a schemei de rambursare, până în acest moment măsura a fost neglijată, ceea ce a generat efectele asupra cărora UNTRR a atras atenţia în repetate rânduri, respectiv creşterea tarifelor de transport, a preţurilor la produsele de strictă necesitate cu implicaţii majore în scăderea nivelului de trai al populaţiei, precum şi migrarea alimentărilor în ţările vecine cu pierderea veniturilor încasate din accize la bugetul de stat al României. În aceste condiţii în care e evident faptul că este grav afectată competitivitatea transportatorilor rutieri români, precum şi încasările din acciză la bugetul de stat, UNTRR solicită Guvernului să reia imediat schema de rambursare a accizei suplimentare, iar în lipsa acesteia, să se renunţe definitiv la supraaciza la carburant”, se mai arată în comunicat.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 de membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

CE SFATURI AI DA TÂNĂRULUI DE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7790
Diferență: 0,0042
Ieri: 4.7788
Azi: 4.3042
Diferență: -0,1462
Ieri: 4.3105
Azi: 5.6108
Diferență: 0,2501
Ieri: 5.5968
Azi: 4.4503
Diferență: 0,0405
Ieri: 4.4485