Auto

UNTRR cere decontarea creşterii accizei

UNTRR cere decontarea creşterii accizei

Autor: Mediafax

18.09.2017, 00:00 68

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrage atenţia că preţul motorinei a crescut cu 20 de bani în perioada 29 august - 15 septembrie 2017, în pofida asigurărilor guvernului că preţul motorinei nu va creşte în condiţiile majorării accizei. UNTRR solicită guvernului reluarea schemei de rambursare a supraaaccizei. 

Conform calculelor UNTRR, în urma majorării accizei la carburanţi, costul motorinei în România va ajunge la 0,89 euro/litru fără TVA, nivel mult mai ridicat decât în ţările din jur, se arată într-un comunicat al UNTRR.

Astfel, transportatorii rutieri români care merg în Germania vor alimenta în Austria, unde TVA de 20% este uşor recuperabil, iar preţul motorinei fără TVA va fi mai mic decât în România (conform cifrelor oficiale nivelul este de 0,88 euro/litru fără TVA, dar în realitate există motorină chiar şi mai ieftină cu 2-4 eurocenţi pe litru la staţii publice).

AFACERI DE LA ZERO