Auto

Vânzările Mazda au crescut la aproape 2.800 de unităţi în 2019, susţinute de SUV-uri

Vânzările Mazda au crescut la aproape 2.800 de...

Autor: Bogdan Alecu

08.01.2020, 12:53 211

Mazda a comercializat 2.781 de unităţi în România în 2019, mai mult cu 23% faţă de anul anterior, potrivit datelor companiei. Este al şaptelea an consecutiv cu o creştere cu două cifre a vânzărilor în România. Cel mai vândut model pe piaţa locală a fost SUV-ul Mazda CX-5, cu 889 de unităţi, care şi-a consolidat poziţia în topul modelelor pentru al doilea an la rând. Acesta este secondat de compacta Mazda3, care a totalizat 744 de comenzi. Top 3 cele mai vândute modele Mazda în 2019 este completat de Mazda CX-3 cu 510 vehicule.

„CX-5 se menţine pe primul loc în topul vânzărilor Mazda în România. Atât CX-5, cât şi alte modele din gamă au beneficiat în ultimii ani în mod constant de actualizări şi de creşterea nivelului de confort şi siguranţă activă prin integrarea celor mai noi tehnologii ale Mazda. După cum anticipam la începutul anului Mazda3 a fost un model foarte căutat în România, anul trecut, iar CX-3 s-a menţinut în top. Însă mai avem un nou jucător care va avea un cuvânt de spus în 2020. Este vorba despre noul SUV, CX-30, al doilea model de generaţie nouă”, a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda România.

Şi comenzile roadster-ului MX-5 au continuat să crească, cu 29% faţă de 2018.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO